Social

Firmele de asigurări nu pot proteja buzunarul medicilor

Foarte puţini dintre chirurgii romani au prevăzute plafoane pentru daune morale în poliţele de asigurare pentru malpraxis . Cazul doctorului Naum Ciomu i-a făcut pe toţi să se gandească îngroziţi la ceea ce au semnat. Pentru a se autoproteja, unii dintre ei se vor feri de cazurile complicate şi de intervenţiile chirurgicale de mare risc. Firmele de asigurări au profitat de neatenţia doctorilor, care s-au gandit că nu îndeplinesc decat o formalitate şi au ales pentru plafoane cele mai mici sume, fără să mai ia în considerare şi posibilitatea unor daune morale. Asigurătorii au ales să plătească doar daunele materiale, care sunt uşor de estimat, evitandu-le pe cele morale, care pot depăşi 100.000 de euro, ca în cazul doctorului Ciomu . "Respectăm decizia instanţei, dar nu putem plăti decat în conformitate cu limita de despăgubire prevăzută în contract. Din păcate, în contractul pe care dr. Ciomu l-a încheiat cu noi nu sunt prevăzute decat clauze de despăgubire pentru daune materiale", ne-a declarat Radu Mustăţea, directorul general al companiei Astra Uniqa Asigurări. Societatea cu care a semnat dr. Ciomu nu este singura la care lipsa plafonului pentru prejudicii morale este regulă. "La modul general, nici poliţa de malpraxis a Allianz-Ţiriac nu acoperă daunele morale, dar există anumite situaţii speciale în care facem derogare de la această regulă", a declarat Doina Dumitrescu, directorul Departamentului de Riscuri Speciale al Allianz-Ţiriac Asigurări.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea