Social

Final la FITS, lumea ca un Titanic

Festivalul International de Teatru din Sibiu (FITS) 2007 s-a incheiat, duminica noaptea, cu un superb foc de artificii ce a durat o jumatate de ora. Cele doua saptamani intensiv garnisite cu evenimente teatrale s-au incheiat duminica in uralele catorva sute de spectatori, cei care au urmarit pe scena TNRS unul dintre ultimele spectacole ale festivalului: "Don Juan in Soho", o comedie neagra semnata de Patrick Marber, dupa textul lui Molière si regizata de Andrei serban . Jucata de actorii "Nationalelor" din Cluj si Sibiu, piesa s-a dovedit a fi o transpunere in realitatea actuala a unor scene din viata umana cu valoare universala, atemporala. "Orice societate umana «are nevoie» de depravatii ei, la fel cum are nevoie de vedete, zei si ticalosi. Avem nevoie sa stim ce nu suntem pentru a putea cunoaste ce suntem. In mijlocul nebuniei cotidiene moderne, Don Juan e tot timpul onest in actiunile lui, spre deosebire de minciunile unei lumi in care ipocrizia a devenit in mod egal viciu si virtute, in care sportivii sunt nesportivi, iar conducatori declarati pacifisti nu fac decat razboi", declara regizorul Andrei serban, pe marginea noii sale performante teatrale. Adevaratul final al festivalului s-a produs dupa ora 0.00, dupa ce pe scena din Piata Mare a fost jucata ultima piesa a serii: "Titanik" (o alegorie teatral-muzicala pusa in scena de regizorul german Arthur Kuggeleyn). Echipa spectacolului, formata din muzicieni, actori, regizor, scenograf si specialisti de sunet si lumini, a reusit sa transforme momentele scufundarii Titanicului intr-un eveniment de actualitate "aplicat" lumii moderne supertehnologizate, care in viziunea artistilor nu este prea departe de un final la fel de nefericit precum al "Marelui Vapor". Au urmat apoi un scurt moment de bilant facut de organizatorii celei mai reusite editii a FITS si un foc de artificii care nu doar a luminat intens noaptea sibiana, dar a lasat peste cladirile din pietele istorice si o impresionanta cantitate de resturi de artificii explodate. "Un tramvai numit Popescu", stagiune speciala Programat initial doar in perioada festivalului, spectacolul "Un tramvai numit Popescu", in regia lui Gavriil Pinte, va deveni un eveniment des repetat in cadrul programului Capitalei Culturale Europene. "Piesa va fi jucata pe toata durata verii, de doua-trei ori pe saptamana, in cadrul unei stagiuni speciale", a anuntat Radu Alexandru Nica, regizorul spectacolului. "Un tramvai numit Popescu" se joaca in tramvaiul care face legatura intre Sibiu si Rasinari, iar publicul sta realmente la coada pentru a putea urmari spectacolul, din cauza numarului limitat de locuri disponibile. ASTAZI LA SIBIU,/b> - "NUBA, poporul celor puri", documentar Slovenia, Tomo Krisnar & Maia Weiss, Studioul Astra Film , Piata Huet, ora 14.00 - Traseu Cultural Brukenthal – 26 mai-8 septembrie, permanent, Avrig, Norich si Sibiu - Expozitie "In adanc" – 31 mai-30 iunie, permanent, Primaria Sibiu - Expozitie de sculptura "Gradina", Liviu Mocan – 31 martie-31 decembrie, permanent, Parcul Bulevard - Expozitie de arta plastica "Time line" – 31 mai-29 iunie, ora 8.00, Cafeneaua Artistilor Art Cafe - "Istoria la pas. Faceti cunostinta cu Hermann" – 23 aprilie-31 decembrie, permanent, diverse locatii din Sibiu - "Chipurile Transilvaniei" – 14 mai-30 septembrie, ora 09.00, Drumul de straja al Cetatii Cisnadie - Salonul de caricatura "RudyCartoons", 18 mai-17 iunie, ora 10.00, Casa Luxemburg

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea