Social

#cea mai tanara persoana criogenata #fetita criogenata #Matheryn Naovaratpong #criogenare

Fetita de 2 ani care a murit, dar care va trai vesnic! Ce au facut parintii sai VIDEO

La doar 2 ani, Matheryn Naovaratpong,o fetita thailandeza, a suferit 12 interventii pe creier, 20 de sedinte de chimioterapie, 20 sesiuni de terapie... Totul a fost in zadar, iar la inceputul anului, fetita a murit! La dorinta parintilor sai, creierul acesteia a fost prelevat si conservat la o temperatura foarte scazuta, in speranta ca, intr-o buna zi, va putea fi readusa la viata. Matheryn a devenit astfel cea mai tanara persoana criogenata din lume!

Un jurnalist al BBC, Jonathan Head, i-a vizitat recent pe parintii fetitei, care locuiesc la Bangkok, pentru a vedea daca acestia au reusit sa depaseasca acel moment dificil din viata lor.

Parintii micutei Matheryn sau Einz, cum o dezmierdau cei apropiati, medici de profesie, au pastrat intacta camera unde copila  si-a petrecut ultimele ultimele luni de viata. Incaperea este goala si alba, ornata doar cu un suportul picuratorilor care o mai tineau in viata si cu un patut, alb si el. Unica pata de culoare este o mica statuie budista aurie, cele cateva jucarii si un enorm portet al fetitei, aflat pe perete.

Amandoi spera sa o reintalneasca pe fetita lor in viitor. Tatal fetitei, Sahatorn Naovaratpong, i-a marturisit reporterului BBC ca “din prima zi in care Einz s-a imbolnavit, mi-a venit aceasta idee de a face ceva mai inovativ pentru ea, ceva care o va putea salva, ceva la ce a ajuns cel mai recent omenirea”, dupa cum a mentionat tatal fetitei thailandeze al carei creier a fost criogenat.

“Dragostea noastra pentru ea ne-a impins sa ne legam de acest vis al stiintei. Cu siguranta, societatea noastra inainteaza spre un fel de gandire care ar putea accepta asta. Savantii sunt convinsi 100% ca asta se va intampla odata, doar ca nu stiu exact cand”, spune tatal copilului.


Cum au procedat

Pentru a fi siguri ca-si vor intalni fetita in viitor, familia thailandeza a platit 80.000 de dolari pentru criogenare. Mai exact, dupa ce a fost pronuntata moartea lui Matheryn, echipa de la Alcor si-a inceput activitatea numita “crioprotectie” prin eliminarea fluidelor corpului si, inlocuindu-le cu lichide anticongelate ce contin particule cu o temperatura de -120C, care permit corpului sa inghete fara ca tesutul sa fie distrus la scara larga si fara sa formeze gheata.

Dupa ce corpul neinsufletit a ajuns in Arizona, creierul a fost extras si conservat in azot, la o temperatura de -196C, pentru un termen nelimitat.

Rapusa de cancer cerebral

Matheryn Naovaratpong a fost diagnosticata cu tumoare la creier in aprilie 2014, dupa ce, intr-o dimineata, nu s-a mai trezit. Ea a fost dusa de urgenta la spital. Acolo medicii au descoperit tumoarea de 11 centimetri de pe partea stanga a creierului.

Rata de supravietuire timp de 5 ani in astfel de cazuri este de 30%. Dar micuta din Thailanda a intrat rapid in coma si la 8 ianuarie a fosr deconectata de la aparate.

Sursa foto: skyscrapercity.com, motherboard.vice.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea