Social

Femeia care atrage milioanele de euro la Calarasi

Gestionara agentiei loto la care s-a jucat biletul cistigator de duminica nu e la prima performanta de acest tip. A doua zi dupa anuntul ca din Calarasi e cistigatorul celor zece milioane de euro de la loto, o usoara zarva a cuprins oraselul de la Dunare. Birfa asta mica, de sfirsit de vara, se va stinge repede, lasind localnici neclintiti in saracia lor, cu ochii lipiti de televizor. Acolo e singura magie permisa a vietii lor, din balamucul de vorbe si sprincene incruntate isi fac si ei a doua zi pricina de vorba la serviciu, de asta au stat toata noaptea pe OTV, de asta s-au adunat ciorchine si ieri cind citeva masini ale televiziunilor centrale au parcat pe Strada Dobrogei, iar cameramanii s-au pornit sa filmeze zidurile agentiei cu numarul 4010, de unde s-a tras biletul cistigator. Alaturi, in frizeria de linga agentie, angajatele au ciripit mai mult ca de obicei, au mai taiat cu foarfecele in gol, ca le erau ochii lipiti de geam, apoi, dupa plecarea reporterilor, una dintre ele, o bruneta guresa, a cutezat sa treaca pragul alb, de termopan, al agentiei, topita de curiozitate. A privit citeva clipe un panou de carton, certificatul de celebritate al intregului oras: „In aceasta agentie s-a cistigat premiul cel mai mare din istoria Loteriei - 34.227.789, 05 RON“. Apoi s-a indreptat catre ghiseul responsabilei de agentie: „Soro, uite asa se mai vorbeste si despre noi in lume, ai ajuns celebra, da-i chiar adevarat ca aici s-a tras biletul cel mare!?“, s-a lasat frizerita cuprinsa de-o indoiala menita sa sporeasca vorbele dinspre doamna Maria Mihai, gestionara. Cei doi ochi negri ai gestionarei au zimbit si gazda, placut ostenita de atitea interviuri in care a spus mereu acelasi lucru, a repetat pentru frizerita: „Agentia asta e la primul premiu de categoria intii, ca e deschisa doar de doi ani, e, cum s-ar zice, in formare de vad, dar eu am mina buna, am mai dat un premiu de categoria intii, era vorba de 1,5 miliarde de lei prin 2001, cind lucram in alt cartier. La premiile de categoria a doua nici nu le mai tin minte numarul, ca am dat tare multe. Dau premii de pe vremea lui Ceausescu, de vreo 23 de ani, am dat Dacii, excursii in tarile comuniste, dar bani multi, cu sacul, abia dupa Revolutie“, povesteste doamna Maria Mihai, cu bucuria unuia ce s-ar sti aproape de butoanele destinului. Bani cu sacul e un fel de-a spune, cita vreme cel mai mare cistig banesc pe care il pot elibera agentiile loto din Calarasi este de 30 de milioane de lei vechi. Ce trece de suma asta curge de la robinetul cu bani din Bucuresti. Si gestionara, si frizerita au jucat la loto cite un bilet, cu cite trei variante simple, au fost amindoua, carevasazica, personaje in aceeasi iluzie spulberata duminica seara. Nici una dintre ele nu crede, precum multi alti localnici, ca barbatul care a sunat duminica seara la OTV si a spus ca se numeste Daniel Munteanu e cistigatorul, e chiar adevaratul norocos. „Tre’ sa fii nebun sa faci asa ceva, mai ales inainte sa iei banii!“, a spus angajata Loteriei. La agentia de pe Strada Dobrogei au jucat si citiva bulgari, spune gestionara, „vreo patru-cinci, nu mai multi, iar romani au fost cam la citeva sute“. Acum un an, un alt premiu de categoria intii, in valoare de 2,4 milioane de euro, a fost cistigat de doi tineri din comuna Peris, de linga Calarasi. Astazi, cei doi au un restaurant de lux in Slobozia si fiecare cite o masina de teren nemteasca. Cum ar putea cistigatorul sa-si puna muntele de bani la treaba, pentru binele lui, dar si al Calarasiului!? Vicele de la Consiliul Judetean, Daniel Dragulin, trece in revista cele mai evidente ponturi de biznis local: „Ar putea construi in zona de trecere la bulgari, catre Silistra, un hotel de calitate, ar fi super sa creeze un serviciu de transport fluvial pentru pasageri, sa intre in circuitul european pe Dunare sau se informeze pe la primariile din judet si sa isi construiasca o fabrica de biodisel, ca judetul e puternic in productia agricola, dar nu are capacitati de procesare a recoltei“. Sau sa faca o gradinita particulara , ca e doar una in tot municipiul - si aia e a vicelui Dragulin. Batrineii ce umpleau ieri clubul pensionarilor din Calarasi, asezati la mesele cu table si rummy , terminsera la prinz de comentat episodul. Si cei care jucasera cite o varianta-doua si nu cistigasera nimic isi potolisera nervii. Citiva dintre au sa-i propuna norocosului un alt pont: sa construiasca un sanatoriu pe malul Dunarii, unde sa primeasca batrini contra unei taxe. Un pensionar, unul dintre cei multi pentru care tot ce depaseste zece milioane de lei devine brusc abstractiune, l-a indemnat pe cistigatorul lozului cel mare „sa termine ce-au inceput comunistii si nu-s in stare edilii de azi sa duca la bun sfirsit, si anume conducta de apa si cea de canalizare pentru periferia orasului“. Ogica a crescut audienta Aproximativ 195.000 de romani s-au uitat duminica seara la OTV, in timpul extragerii Loto 6/49 si Noroc, de noua ori mai multi decit saptamina precedenta, informeaza NewsIn. Numarul mare de telespectatori care au urmarit OTV poate fi explicat si de faptul ca televiziunea a cumparat un bilet comun pentru 623 de persoane de la care a colectat in jur de 137.000 de euro, pe care insa a fost ghicit un singur numar. In schimb, postul national, care a transmis in direct extragerea, a inregistrat la nivel national, in medie, 553.000 de telespectatori, cu 36% mai putini decit in timpul extragerii de duminica trecuta, potrivit datelor TNS - AGB International. Cu toate acestea, TVR a fost lider de audienta la nivel national in intervalul orar 18.39 si 19.47, avind un rating mediu de 2,9%. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea