Social

Farsă de proporţii la televiziunea publică din Belgia

Telespectatorii belgieni au urmărit cu sufletul la gură o ediţie specială a televiziunii publice în care era anunţată, nici mai mult nici mai puţin, decat sfarşitul Belgiei ca stat, după declararea independenţei Flandrei. Jurnaliştii au întrerupt programul obişnuit pentru a anunţa că Flandra, provincia din vestul ţării, şi-a anunţat independenţa. Imaginile arătau traficul aglomerat spre aeroportul din Bruxelles şi vehiculele oprite la noua frontieră. Farsa a durat aproape două ore, timp în care telefoanele postului de televiziune şi ale instituţiilor guvernamentale au fost blocate de telespectatorii panicaţi. Politicienii nu au gustat gluma, pe care au considerat-o de prost gust. Mai mult, un ministru a declarat că a fost sunat de caţiva omologi de-ai săi din străinătate pentru lămuriri. În cele din urmă, televiziunea publică a anunţat că a fost doar o farsă, care avea scopul de a redeschide dezbaterea referitoare la separarea Flandrei. Singurii care au gustat idee au fost reprezentanţii partidului Vlaams Belang, de extremă dreapta, care militează pentru independenţa provinciei.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea