Social

Farmaciile care nu au timp de doua zile medicamente compensate vor fi inchise

Farmaciile din care lipsesc timp de doua zile medicamente din programele nationale si pentru care respectivele unitati s-au angajat prin contractul cu sanatate sa le asigure permanent vor fi inchise, a anuntat, marti, ministrul Sanatatii , Eugen Nicolaescu. "Daca nu au medicamente doua zile, vor fi inchise, asta este legea. Am extins controlul (in farmacii, la nivel national - n.r.) ca sa ne convingem toti ca este numai o parere, ca este numai o bomba de presa facuta de unii sau de altii ca este criza a medicamentelor. Am facut controlul ca sa dovedim acest lucru si o vom dovedi. Si sper sa-i descurajez pe cei care vor plati sau se lasa platiti sa lanseze asemenea titluri si sa sperie populatia. Cu date concrete, cu date reale", a adaugat demnitarul. Ministrul Sanatatii a precizat ca in baza contractului dintre farmacist si Casa de sanatate , in cazul in care un bolnav solicita un medicament din programul national, iar acesta lipseste, farmacistul are obligatia sa-l aduca in unitate in cel mult 48 de ore, altfel autoritatile ii pot rezilia contractul. "Cei care au contract cu Casa pentru medicamentele din programele nationale au obligatia ca in 48 de ore sa aduca medicamentul, altfel Casa poate sa-i rezilieze contractul. Vrea sa lucreze in sistemul de medicamente compensate , atunci respecta legea. Daca nu vrea sa lucreze, nu mai lucreaza cu Casa, nu mai ia bani publici si vinde medicamente la liber, si sa fie sanatos. Fiecare pe banii lui face ce doreste, dar trebuie sa respecte legea in acelasi timp. Adica am fost mult prea ingaduitori pana acum si nu vrem sa mai fim", a mai spus ministrul. Declaratia lui Eugen Nicolaescu a venit ca reactie a afirmatiilor unor angajati ai farmaciei Remedio (B-dul Iuliu Maniu) Bucuresti - prima unitate controlata de autoritatile sanitare din Bucuresti in cadrul actiunii declansate, luni, de ministrul Sanatatii - potrivit carora din unitate lipsesc anumite medicamente pentru tratamentul post-transplant si pentru boli psihice. Ministrul Sanatatii si presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate au semnat, luni, ordinul comun pentru aprobarea actiunii de control privind activitatea desfasurata de distribuitorii de medicamente en-gros si farmacii, verificarile avand loc in perioada 11-15 februarie. Controlul va fi efectuat de comisii mixte formate din reprezentanti ai Casei de Asigurari de Sanatate si Inspectiei Sanitare de Stat, judetene si a municipiului Bucuresti, precum si reprezentanti ai unitatilor teritoriale ale Agentiei Nationale a Medicamentului, pe domeniul de competenta al fiecarei autoritati si institutii implicate in aceasta actiune. Raportul actiunii de control, continand concluziile finale, va fi realizat la nivelul fiecarui judet si al municipiul Bucuresti de catre comisiile mixte si va transmis pana in 20 februarie ministrului Sanatatii Publice si presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea