Social

Fără medalii, dar mulţumiţi cu baremul de olimpiadă

Fără nicio medalie la Mondialele de Nataţie de la Melbourne, Camelia Potec şi Ioan Gherghel sunt totuşi bucuroşi. Motivul: şi-au îndeplinit baremul pentru participarea la Olimpiada din 2008 de la Beijing. Camelia Potec şi Ioan Gherghel au sosit în Romania de la Campionatele Mondiale din Australia, fericiţi că au reuşit să realizeze baremul pentru participarea la Jocurile Olimpice. Mai mult, Gherghel a spus că nu şi-a propus caştigarea unei medalii. "Scopul au fost nişte şedinţe înainte în care s-au spus care sunt obiectivele şi se pare că au fost aproape îndeplinite, deci nu ştiu dacă a fost vorba de medalii sau aşa ceva. (...) Dar ne-am făcut baremul, cel puţin ştafeta noastră a avut un salt destul de mare de la Europenele din vara trecută, ne mulţumeşte în primă fază", a explicat Gherghel. "Bine că s-a îndeplinit baremul. În ceea ce mă priveşte eu am realizat ceea ce mi-am propus, chiar dacă nu sunt foarte mulţumită. Mă aşteptam la mai bine, dar în niciun caz la o medalie", a spus Camelia Potec.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea