Social

Facilitati pentru pensionarii si persoanele cu handicap din Uniunea Europeana

Recent, Parlamentul European a aprobat o serie de proiecte turistice menite sa vina in sprijinul batranilor si persoanelor cu handicap , principalul obiectiv fiind crearea de programe speciale, dezvoltarea serviciilor si “multiplicarea” destinatiilor pentru odihna si/sau tratament. Concret, Comisia pentru Transport si Turism a PE solicita un program turistic european care sa imbunatateasca viata cetatenilor in varsta din Uniune, un acces mai mare al persoanelor cu handicap in zonele de vacanta (tinand cont ca acestia calatoresc in numar tot mai crescand), precum si o mai buna utilizare a instrumentelor financiare europene, disponibile in perioada 2007-2013, in vederea dezvoltarii turismului european. De asemenea, pe langa intentia de a cere investitorilor implicarea decisa pentru gasirea obtinerii sprijinului financiar de “ largire ” a acestui domeniu, Parlamentul European se refera si la o mai buna protectie a datelor turistilor care aleg sa-si rezerve calatoriile online, in contextul in care numarul acestor persoane este in crestere. (continuarea in Cronica Romana) Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea