Social

Extremistii europeni il infiaza pe Vadim

Europarlamentarii nationalisti incearca astazi sa-si creeze propriul grup in Parlamentul European, sub denumirea provizorie de Grupul Nationalistilor Luminati. Alaturi de radicalii francezi, italieni, polonezi sau flamanzi vor fi si extremistii romani si bulgari. Inainte de Anul Nou, Corneliu Vadim Tudor a anuntat printr-un comunicat de presa ca, in urma negocierilor cu partenerii europeni, PRM ar fi obtinut o functie de vicepresedinte si una de trezorier al viitorului grup. Scopul politic principal al viitorului grup europarlamentar al Nationalistilor Luminati este sustinerea unei suveranitati nationale sporite a statelor membre, iar prima actiune va fi un moratoriu privind imigratia , in special din tarile preponderent musulmane. Daniela Buruiana , vicepresedinte PRM, ne-a spus ca reunirea radicalilor din Parlamentul European n-ar trebui sa sperie pe nimeni: "Noi nu suntem un pericol, pericolul vine de la unguri, de la grupuri care nu cred ca-si doresc foarte mult binele Romaniei, fiindca ei au facut varza imaginea tarii in lume". Vicepresedinta PRM precizeaza in acelasi timp ca viitorul grup "va milita pentru toleranta, pentru progres, pentru pastrarea traditiilor nationale si pentru eliminarea coruptiei", mai mult Daniela Buruiana ne asigura ca Vadim Tudor "a fost intotdeauna un nationalist luminat", dar ca lumea ar trebui sa nu suprapuna politica partidului peste declaratiile publice ale tribului fiindca "difera foarte mult". Reprezentanta Partidului Romania Mare crede ca "discursurile membrilor PRM se vor schimba" si vor fi mai "blande" pentru ca in viziunea sa nationalismul luminat ar putea fi explicat printr-un "nationalism foarte tolerant si nicidecum o radicalizare a discursului in ceea ce priveste modul de a te exprima si de a impune puncte de vedere". Extremistii europeni nu au putut sa-si faca pana acum un grup propriu fiindca nu reuseau sa stranga 19 membri din cinci state diferite, dar, odata cu primirea Romaniei si Bulgariei in UE, aceasta conditie va fi lesne de indeplinit. - Vlaams Belang (Interesul Flamand) din Belgia - Frontul National Francez, al carui lider este Jean Marie Le Pen - Liga Nordului si Alianta Nationala (din Italia) - Alianta pentru Viitorul Austriei - Asociatia Independentilor Cehi - Liga Familiilor Poloneze - Ataka din Bulgaria - PRM din Romania

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea