Social

Europenii nu stiu ce sa mai faca sa creasca natalitatea

Statisticile privind evoluţia demografică în Uniunea Europeană au ajuns să îngrijoreze politicienii. În prezent, în UE se înregistrează o rată scăzută de natalitate (1,5 copii la o femeie) datorată în primul rand dificultăţilor existente în concilierea vieţii profesionale cu cea de familie, care afectează mai ales femeile. În aceste condiţii, preşedinţia germană a Comisiei Europene a propus formarea unei Alianţe Europene pentru Familie. Alianţa îşi propune iniţierea de politici care să aibă ca rezultat creşterea nivelului de participare pe piaţa muncii a femeilor înalt calificate, favorizarea accederii mai multor copii la un nivel înalt de educaţie, care să aibă ulterior acces la locuri de muncă mai productive şi mai bine plătite, condiţii mai bune pentru familii la nivel naţional şi regional. Se speră că, astfel, ratele de natalitate ameliorate vor încetini sau preveni declinul forţei de muncă în Europa şi vor influenţa potenţialul de creştere economică. Alianţa Europeană pentru Familii va completa Strategia de la Lisabona, politicile existente în domeniul egalităţii de gen şi în domeniul incluziunii sociale şi va sprijini implementarea obiectivelor de la Barcelona din 2002 privind dezvoltarea serviciilor sociale pentru îngrijirea copilului în statele membre. Alianţa Europeană pentru Familii se va construi pe structurile existente, va utiliza resursele disponibile şi va sprijini iniţiativele locale, regionale şi naţionale în favoarea familiei, bazate pe schimbul de bune practici şi utilizand la maximum posibilităţile oferite de Fondurile Structurale . La nivel european va fi constituit un grup de experţi guvernamentali la nivel înalt, care să abordeze provocările demografice şi politicile în favoarea familiei.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea