Social

Euro scumpeste viata slovenilor

Introducerea euro a dus la cresterea preturilor in Slovenia. Slovenii sint martorii unei cresteri bruste a preturilor, la doar citeva zile dupa adoptarea monedei europene. Primul sector afectat a fost cel al serviciilor, Asociatia Slovena a Consumatorilor inregistrind 500 de plingeri legate de cresterea nejustificata a preturilor cafelei, ceaiului, piinii si meniului restaurantelor. Reprezentanti ai asociatiei, citati de AFP, au declarat ca au fost deja publicate liste cu acei comercianti care au marit preturile peste noapte, astfel incit consumatorii sa evite serviciile lor. Slovenia a intrat oficial in zona Euro pe 1 ianuarie 2007, moneda europeana incepind sa circule de pe 3 ianuarie, prima zi lucratoare a anului, paralel cu moneda nationala , tolarul. Dupa o perioada tranzitorie de doua saptamini, euro - echivalentul a 240 de tolari - va deveni unica moneda aflata in circulatie. Potrivit unor sondaje citate de EUObserver, doua treimi din cele doua milioane de sloveni au considerat ca adoptarea euro este pasul final catre Europa, insa 40% si-au exprimat temeri serioase fata de o posibila crestere a inflatiei, ca urmare a trecerii la moneda europeana.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea