Social

Englezii cheltuie cit toata Europa

130 de milioane de euro au cheltuit cluburile din campionatul insular pentru transferurile de jucatori in perioada de iarna. La polul opus, singurii care au iesit pe plus sint francezii, in timp ce portughezii continua sa importe brazilieni cu sutele.

Bilantul facut dupa incheierea perioadei de transferuri din iarna arata ca englezii au fost de departe cei mai cheltuitori din Europa. Astfel, cluburile din campionatul insular au realizat 55 de transferuri, care au insumat 130 de milioane de euro. In mod surprinzator, primul loc nu este ocupat de Chelsea lui Roman Abramovici, ci de Arsenal, care a cheltuit 32 de milioane de euro pentru achizitionarea a trei jucatori: Theo Walcott (17,5), Emanuel Adebayor (10,2), Vassiriki Abou Diaby (4, 4). Urmeaza Manchester United, Vicici (10,2) si Evra (8), West Ham, Ashton (10,6), si Liverpool, Agger (8,5).

Spaniolii au fost mult mai calculati, cheltuind doar 40,4 milioane de euro pe transferuri. Aproape un sfert din suma este in dreptul Realului, ramasa pe primul loc la acest capitol: Cicinho (8) si Cassano (5,5). In schimb, rivala madrilenilor, Barcelona, nu a realizat nici un transfer, la fel ca si alte cluburi cu nume: Valencia, Osasuna, Real Zaragoza sau Atletico . Cantitatea a primat in fata calitatii la cluburile mai mici. Astfel, Santander a adus sase jucatori, iar Sociedad, Alaves, Mallorca si Malaga, cite patru. Pe acelasi principiu au mers si echipele din Italia, care au facut 70 de transferuri, insa marea majoritate pe preturi mici . Singurii care ramin pe plus sint francezii, cluburile din Hexagon inregistrind mai multe vinzari decit cumparari . O tara cu o politica de transferuri mai speciala este Portugalia, al carei campionat reprezinta poarta de intrare in Europa pentru majoritatea fotbalistilor brazilieni, 150 de jucatori din aceasta tara ajungind in iarna in Peninsula Iberica, fara insa a se plati sume de transfer pentru ei.


Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea