Social

Elitele de sorginte comunista – la putere in Europa de Est

Schimbarile de regim din tarile est-europene nu au insemnat in mod automat schimbarea elitelor. Intr-o serie de tari, vechii conducatori (comunisti sau comunisti tehnocrati) sau copiii lor detin posturi importante, a demonstrat, in cadrul unei conferinte organizate la Budapesta, politologul german Hans Joachim Veenen, citat de site-ul Index. Conferentiarul este la ora actuala presedintele Fundatiei Ettersberg de la Weimar si profesor la Universitatea din Trier. Potrivit analistului, singurul spatiu unde elita comunista a fost inlocuita complet este fosta RDG . Aici, dupa schimbarea de regim, cadrele comuniste nu au reusit sa-si mentina pozitiile. Mai mult, caz unic in Europa de est, ele au fost eliminate chiar si din viata stiintifica si economica, precum si din armata. Doar in politie acest proces este mai lent, politologul sustinand ca fosti ofiteri Stasi (politia secreta) reusesc sa mai influenteze opinia publica. Cu totul opus situatiei din Germania este cazul Romaniei, caracterizata prin continuitatea elitei comuniste. Veenen opineaza ca aici nu a avut loc o revolutie, ci o „revolutie de palat”, iar pe scena politica a ajuns o noua generatie de comunisti. Toate partidele din Romania de dupa 1989 au fost create pe fundamentul Securitatii si al fostului Partid Comunist. Nici macar membrii Academiei Romane nu s-au schimbat, iar armata, politia, serviciile secrete actioneaza cu vechii angajati. Singura persoana exclusa din Academia Romana, afirma politologul german, a fost Elena Ceausescu si ea dupa ce a murit. Metoda este calificata de Veenen drept „o simbolica pomana a porcului”. Ungaria si Polonia, sustine el, se plaseaza undeva la mijloc, intre RDG si Romania. In Ungaria a luat nastere un fel de capitalism managerial in care se regasesc multe persoane din fosta elita comunista. Aici, afirma politologul, nu s-a format inca o cultura politica democratica si aceasta din cauza imperfectiunii schimbarii elitei, a lipsei confruntarii cu trecutul, vechii activisti detinand inca functii importante. Aceasta, spune el, se explica prin succesul comunistilor ( reformisti ) care, in anii ’80, au reusit sa se pregateasca mai bine pentru schimbarea de regim si au fost chiar promotorii acesteia. In schimb, Fidesz, care ofera o alternativa de dreapta, nu a reusit sa se transforme intr-un partid popular modern, de-aici esecul sau in alegeri. Veenen saluta incercarile fratilor Kaczynski (presedintele si premierul Poloniei) de a elimina vechea elita si este de acord cu lustrarea si a conducatorilor din viata spirituala si economica, dar le cere moderatie. Lipsa acesteia a facut ca cei doi sa fie obligati sa se confrunte cu masurile limitative ale Curtii Constitutionale poloneze. In ceea ce priveste noile elite necomuniste in curs de formare in Europa de Est, deocamdata ele sunt slabe, deoarece membrii lor fie sunt santajabili, fie datorita proprietatilor pe care le detin nu pot sa se incadreze in partidele politice existente. Numarul lor este mic si pozitiile lor de pornire sunt mai slabe, a conchis politologul german.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea