Social

#gripa porcina #h1n1 #gripa #virus #imbolnavire #infectare #iasi

Elevii britanici tinuti in carantina la Iasi au voie sa plece acasa, Romania a ajuns la 38 de cazuri de gripa porcina

Elevii britanici care au stat in carantina la Iasi vor pleca acasa, dupa ce in legatura cu ei a fost inlaturata suspiciunea privind infectarea cu noua gripa. In tara noastra numarul imbolnavirilor cu gripa porcina a ajuns la 38, doua noi cazuri fiind confirmate aseara, unul la Iasi, unul la Bucuresti.

Pentru transportarea celor 11 elevi britanici si doi profesori inapoi spre Marea Britanie, in tara noastra a venit un avion special care i-a preluat de pe aeroportul din Iasi. Persoanele care au fost lasate sa plece acasa au iesit de sub suspiciunea infectarii cu virusul H1N1, dupa ce au stat in carantina, sub supraveghere medicala.

Cei doi elevi bolnavi de gripa care sunt internati in spital vor ramane insa la spitalul de boli infectioase din Iasi, sub tratament cu antivirale. Grupul din care faceau parte venise la Iasi pentru un schimb de experienta cu elevii romani si fusesera cazati, inclusiv si pe perioada urmatoare primelor infectari la Grupul Scolar “Ioan Holban” din Iasi.

Romania a ajuns la 38 de cazuri de imbolnavire cu gripa porcina

Ieri, alte doua cazuri de imbolnavire cu virusul gripal A(H1N1) au fost confirmate in tara noastra, numarul total de cazuri ajungand la 38. Cele doua noi infectari au fost confirmate la o fetita de 12 ani si un barbat de 29 de ani care s-au intors din Marea Britanie.

Potrivit Adevarul, fetita este din Iasi si a sosit din Marea Britanie pe 30 iunie, neavand vreo legatura cu centrul de plasament unde au fost inregistrae celelalte cazuri de imbolnavire cu noua gripa. In prezent, fetita este internata la Spitalul de Boli Infectioase din Iasi si primeste tratament cu medicamente antivirale .

Cel de-al doilea caz este un barbat de 29 ani care s-a intors din Marea Britanie pe 28 iunie 2009 si s-a prezentat miercuri seara la Institutul National de Boli Infectioase “Matei Bals” din Bucuresti. Insa cum pacientul prezenta o forma usoara a bolii, medicii au hotarat ca barbatul poate urma tratamentul antiviral izolat la domiciliu, fara a fi internat.

Ultimele date ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii arata ca la nivel mondial, gripa porcina a afectat 77.201 persoane din 120 de state, 332 murind din aceasta cauza.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea