Nu sint tocmai o favorita a echipei de jurnalisti hitri, de care timpul si publicul au lipit eticheta de catavenci. Persoana si vestimentatia mea fac de mult obiectul pamfletelor din revista dumneavoastra si nu exista numar al Academiei Catavencu din care sa lipsesc la apel. Sint insa dotata cu un dezvoltat simt al umorului, in ciuda faptului ca am parul vopsit blond, ceea ce instituie - probabil si in ochii dumneavoastra - o oarecare prezumtie de lipsa de inteligenta. Nu m-am simtit niciodata jignita de un text scris cu har, de o caricatura buna ori de un trucaj foto si, in consecinta, nu am simtit niciodata nevoia de a va replica in vreun fel anume.
Un text aparut in numarul de marti al ziarului 2 ma obliga insa la o replica. Scris cu un mare deficit de har si de umor, editorialul domnului Pavel Lucescu, intitulat Stolojenita cronica, prezinta o logica pe care un cetatean mediu, atins de misoginism moderat, o atribuie, de regula, doamnelor blonde. Blonde natural sau vopsit. Firul epic al textului incepe cu descrierea vizitei mele la presedintele Traian Basescu, caruia (prilej de scandal si de bascalie nationala) i-am adus un platou cu prajituri. Firul se rupe insa imediat, cind autorul considera ca e mai bine sa treaca in planul furnizat de colegii sai din mass-media, conform carora as fi discutat cu presedintele despre anuntata restructurare guvernamentala. Fiindca, desigur, este mult mai scandalos sa iei de buna ideea ca Elena Udrea ar fi un fel de eminenta cenusie, o dama care influenteaza marea politica a tarii, chiar si intr-o biata vizita de spital, decit sa lansezi, de pilda, ipoteza ca aceeasi Elena Udrea ar fi vorbit cu presedintele despre familie, fotbal, Codul lui Da Vinci sau despre planuri de vacanta. Partea lirica a textului atinge apogeul atunci cind ziaristul afirma ca m-as fi transformat dintr-o fufa de Dalli, intr-un promitator politician democrat. Infamanta sintagma este pusa intre ghilimele, ca si cum aceasta ar fi o eticheta care mi s-ar fi lipit de catre intregul popor. Dar, foarte probabil, inaltimea profunzimilor atinsa de autor in acel moment l-a facut sa omita deliberat faptul ca aceasta expresie este o creatie personala. Intr-un efort supraomenesc, autorul se straduieste - fara succes sa imbine stilul epic cu cel liric, pentru a demonstra ca opiniile politice ale unor oameni care nu au nici o legatura unul cu altul ar avea o sursa comuna: stilul Theodor Stolojan. Descris ca o boala, acest stil nici macar nu ar fi creatia intentionata a dlui Stolojan, ci un banal accident conjunctural. Chipurile, s-ar manifesta ca o dorinta perpetua de a i-o trage lui Tariceanu, pentru a recistiga simpatia electoratului. Dincolo de faptul ca ma onoreaza faptul ca sint tratata ca o persoana care ar fi invatat ceva de la dl Stolojan, dincolo de faptul ca am dubii cu privire la importanta pe care dl Lucescu i-o atribuie dlui Tariceanu in spatiul public, va rog, respectuos, sa publicati o schema prin care sa explicati, pe intelesul meu si al altora, mecanismul stolojenitei cronice. Va sugerez sa gasiti un element logic (altul decit cele folosite de dl Lucescu) prin care sa sustineti legatura de idei politice intre Gigi Becali, Crin Antonescu si subsemnata.
Altfel, declar, sustin si semnez ca nici macar productia editoriala a lui Lucescu nu ma determina sa ma supar definitiv si irevocabil pe catavenci. Va rog totusi sa ma informati, prin mijloace private, daca nu cumva fufa de Dalli nu este cumva numele unui tablou al marelui pictor spaniol despre care, va asigur, ca stiu ca nu si-a luat numele dupa parcarile cu acelasi nume, din Bucuresti. (Elena Udrea)
