Social

Elena si Udrea, bai de multime la Buzau

Simbata, la Buzau, Elena Basescu si Elena Udrea l-au copiat pe seful statului: au facut o baie de multime, dar exclusiv feminina. Filiala PD Buzau a organizat simbata, in sala sporturilor din localitate, un spectacol „martisor“ dedicat membrelor si simpatizantelor partidului din judetele Buzau, Braila, Galati si Iasi. Programat pentru ora 11.00, spectacolul a inceput cu o jumatate de ora intirziere, generata de asteptarea invitatelor de la centru, adica a Elenei Udrea si a fiicei mai mici a presedintelui, Elena Basescu. Cele doua au venit insotite de liderul filialei, deputatul Cezar Preda , si au avut locuri rezervate la masa oficiala a partidului. Pe tot parcursul celor trei ore, cit a durat spectacolul, Elena Basescu si Elena Udrea au acordat incontinuu autografe, fiind in centrul atentiei celor peste 3.000 de participante la manifestare. Desi initial cele doua Elene au refuzat sa danseze, fiind invitate in mai multe rinduri de oficiali locali, in momentul interpretarii imnului partidului nu au mai avut de ales. Nume feminine notorii ale PD, senatorul Cornelia Cazacu, deputatele anca constantinescu si Gratiela Iordache nu au avut aceeasi trecere la colegele de partid. Elenele nu vor in Parlamentul European Prezenta celor doua Elene a atras aproape toate televiziunile centrale si locale. Intrebata de reporteri daca va candida la euroalegeri , Elena Basescu a declarat ca numele sau nu se va regasi pe lista de candidaturi a PD la alegerile pentru Parlamentul European. „Mai am de invatat foarte multe, beneficiez de simpatie pentru ca sint fata lui tata, dar simpatia se rezuma la organizatia de tineret, pentru ca sintem de aceeasi virsta“, a precizat Elena Basescu. Si Elena Udrea a reiterat ca nu este interesata de o candidatura pentru Parlamentul European, spunind ca „este nevoie sa mai ramina cineva si in tara“. Conform unor surse participante la manifestare, cota de simpatie aratata mezinei familiei Basescu a fost mult mai mare decit cea a fostei consiliere prezidentiale. De altfel, dupa ce Elena Basescu a parasit sala inainte de terminarea spectacolului, obosita dupa maratonul de autografe acordat, Elena Udrea a ramas pina la sfirsit, pentru a recupera terenul pierdut.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea