Social

E gata raportul comisiei antiprezidentiale

Ieri-seara, raportul comisiei parlamentare privind constitutionalitatea faptelor presedintelui Basescu a fost finalizat. Ieri-seara, majoritatea membrilor comisiei asamblau depozitiile si documentele primite in urma audierilor, pentru a finaliza raportul, urmind ca in aceasta dimineata sa fie depus la Bi-rourile Permanente ale celor doua Camere. Conform pro-cedurilor, dupa proxima sedinta comuna a celor doua Birouri Permanente , raportul comisiei este trimis Curtii Constitutionale, pentru obtinerea unui punct de vedere. Indiferent daca Curtea certifica sau nu ca ar exista dovezi privind incalcarea Constitutiei de catre seful statului, in 72 de ore de la primirea punctului de vedere, senatorii si deputatii se intrunesc in sedinta co-muna si supun la vot propunerea de suspendare din functie a lui Traian Basescu. In cazul in care 235 de parlamentari voteaza in favoarea suspendarii, in termen de 30 de zile se organizeaza referendumul privind demiterea presedintelui. In urma audierilor publi-ce nu au rezultat fapte in plus fata de documentul incriminator al PSD. Ieri, Dan Voiculescu a precizat ca raportul va contine „si acele probe clare despre care am facut referire in conferintele PC, inainte de constituirea comisiei“. Surse din comisie ne-au declarat ieri ca s-a cerut Biroului Permanent al Camerei Deputatilor demararea procedurilor de incepere a urmaririi penale impotriva ministrului Anca Boagiu , pentru ca aceasta a refuzat sa vina la audieri.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea