Social

Doi ani de inchisoare pentru Vintu

Sorin Ovidiu Vintu a fost condamnat ieri la doi ani de inchisoare in dosarul privind constituirea Bancii de Investitii si Dezvoltare ( BID ). Sentinta poate fi atacata cu apel.
Omul de afaceri a fost initial acuzat de fals in declaratii si uz de fals in acest caz, deoarece a declarat ca banii folositi pentru constituirea capitalului social al BID ar proveni din economii personale depuse la Fondul National de Investitii (FNI), fapt care s-a dovedit insa nereal. Procurorul de sedinta a solicitat condamnarea lui Vintu, precizind totodata ca Banca Nationala a Romaniei a trimis instantei documente care atesta ca BID se afla in stare de faliment.

Pe de alta parte, avocatul lui Sorin Ovidiu Vintu, Marian Nazat, a pledat pentru nevinovatia clientului sau, afirmind ca nu exista probe impotriva acestuia.

Instanta l-a condamnat la doi ani de inchisoare pentru falsul in declaratii, insa a constatat ca aceasta pedeapsa este gratiata in urma unui decret colectiv de gratiere . Pentru a doua acuzatie, de uz de fals, Vintu a primit doi ani de inchisoare cu executare. Sentinta poate fi atacata cu apel la Tribunalul Bucuresti. In dosarul aflat pe rolul Judeca toriei Sectorului 1, Sorin Ovidiu Vintu a depus, de-a lungul timpului, mai multe cereri de aminare a judecarii cauzei, invocind faptul ca este bolnav, iar medicii i-au recomandat repaus total. In acest proces, la 27 aprilie a fost audiata, in calitate de martor, Ioana Maria Vlas , care a declarat ca banii investiti de Vintu la BID apartineau depunatorilor la FNI.

Avocatul lui Vintu, Marian Nazat, nu a vrut sa comenteze sentinta, precizind ca ora tirzie la care a fost pronuntata l-a impiedicat sa ia cunostinta oficial de condamnare, din registrul de sentinte al Judecatoriei Sectorului 1.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea