Social

Documente senzationale despre tineretea lui Stalin

Memoriile mamei lui şi jurnalul uneia dintre cumnatele acestuia, păstrate în arhiva Georgiei fără ştirea Moscovei, au fost declasificate de preşedintele Mihail Saakaşvili. La peste 50 de ani de la moartea lui Iosif Stalin , caietele ce cuprind memoriile mamei sale dezvăluie adevăruri neştiute despre tinereţea „tătucului popoarelor". Folosindu-le, scriitorul Simon Sebag Montefiore a scris o carte pe care a numit-o „Tanărul Stalin", din care „The Sunday Times" a prezentat ieri ample fragmente. Stalin a fost singurul copil al unui cizmar, Visarion Djugaşvili, şi al unei croitorese, Ekaterina Geladze. "Iosif, căruia eu îi spuneam Soso, s-a născut în 1878, cu greu, după ce am pierdut alţi doi copii înainte", cu tristeţe lui, pe care copilul o alinta Keke. Tatăl a căzut repede în patima băuturii şi Soso, care ura scandalul, fugea la vecini cand îl auzea venind. "Mă duceam şi îl aduceam acasă pe Soso numai după ce Beso era deja adormit", scrie Keke în memoriile sale. A fugit de la seminar Cum Soso era un copil foarte inteligent, singura grijă a mamei a fost să-l dea la şcoală, ca să devină preot. Ea a fost nevoită să se angajeze menajeră în casele unor evrei bogaţi pentru a aduna banii necesari pentru şcoala fiului. Oraşul Tiflis (acum Tbilisi), în care locuiau, se afla atunci sub stăpanirea ţaristă. La seminar se ajungea greu, iar cei care complotau împotriva ţarului erau imediat exmatriculaţi. La fel a păţit şi Soso, care – după doi ani de studii – s-a ridicat împotriva autorităţilor, alături de oamenii străzii. Cand mama sa a vrut să intervină, Soso a respins-o categoric pentru prima data: "Nu te amesteca. E treaba mea", i-a spus el. Şi, chiar dacă a fost scos din internatul seminarului, nu s-a mai întors acasă. Era anul 1903. Atunci Stalin a devenit liderul talharilor din Tiflis. Oficial se numeau "revoluţionari", fiindcă luptau pentru scoaterea Georgiei de sub conducerea ţarului, dar – în realitate - se ocupau numai cu jafuri şi atentate. , sora unui prieten Între tinerii străzii cu care se înhăitase Stalin se afla şi Alioşa Svanidze, un băiat provenit dintr-o familie bogată, fiul unui croitor renumit. Stalin ţinea mult la Alioşa şi îl proteja mereu. Micii bandiţi îi ştiau de frică lui Stalin-Soso, care era atat de slab, dar atat de aprig la manie. În anul 1905, în Tiflis a avut loc o mare manifestaţie împotriva Moscovei. Ţarul a ordonat masive arestări, iar Stalin, care nu avea o casă în care să se refugieze, a fost dus de Alioşa în atelierul tatălui său. Acolo a fost hrănit pe ascuns de cele trei surori ale lui Alioşa, Alexandra, Maria şi Ekaterina ( Kato ), care lucrau şi ele în "Atelier Hervieu", făcand rochii pentru doamnele din înalta societate. Jurnalul ţinut de Alexandra, păstrat şi el în arhivele secrete ale Georgiei, ne relatează cu amănunte trista poveste de dragoste dintre Stalin şi prima lui soţie, Kato Svanidze. Soţia lui a fost arestată însărcinată În ce locuia la familia Svanidze, Stalin s-a apropiat de mezina Kato, care îl diviniza. Sora ei mai mare, Alexandra, ne explică şi de ce: "Era frumos şi rebel, singura lui preocupare fiind politica şi cărţile, pe care le devora. Nu-l interesau fetele şi nici nu se îngrijea de aspectul său, ceea ce le făcea pe femei să simtă nevoia să-l protejeze. În plus, avea o voce de înger. Ştia o mulţime de cantece religioase şi, într-o duminică, a cantat atat de frumos la o serată, încat i-a cucerit şi pe părinţii noştri". Aşa a devenit soţul mezinei, la 15 iulie 1906. Nuntaşii au inclusiv la biserică, iar Stalin nu s-a opus defel. Mama lui spune că era ruşinos Memoriile mamei ne dezvăluie însă o altă latură a caracterului tanărului revoluţionar. "Era ruşinos. Cumplit de ruşinos. Nu suporta să ne holbăm la semnnele care i-au rămas pe faţă de la vărsat sau să-i vedem degetele de la picioare, care arătau atat de rău", nota ea în jurnal. Mai tarziu, medicii sovietici aveau să fie uimiţi de atitudinea lui Stalin care, pentru a i se face un consult la picioare, şi-a acoperit capul şi restul corpului cu o pătură, ca nu cumva să-i facă cineva o poză şi să asocieze numele lui cu degetele pierdute din cauza mizeriei în care trăise alături de golanii săi. Cumnata lui notează, cu regret, că, deşi a iubit-o foarte mult pe sora ei, Stalin n-a renunţat niciodată la banda lui de complotişti. De altfel, din cauza atacurilor pe care el şi "revoluţionarii" lui le făceau atat de des, la cateva luni după nuntă, Kato a fost arestată, deşi era însărcinată. Poli ţia spera că, în acest fel, el va veni şi se va preda. N-a făcut-o! În schimb, sora soţiei, Alexandra, a intervenit pe langă comandantul jandarmilor, căruia tocmai îi făcea un costum, iar Kato a fost mutată în casa de la ţară a soţiei unui poliţist. În acest fel, Iacov, fiul lui Stalin – care era fugit la Moscova – s-a născut într-o casă, şi nu la puşcărie. Un jaf care l-a apropiat de Lenin În anul 1907, pe 13 iunie, în Tiflis a avut loc cel mai mare jaf din Georgia. După o diversiune cu 10 explozii, care a păcălit poliţia, banda lui Stalin a atacat trăsura cu taxele locale şi o sumă echivalentă astăzi cu vreo patru milioane de euro a luat drumul Berlinului, pană la Lenin. În acel moment, Stalin a devenit un om de bază al Revoluţiei. Lenin i-a fost mereu recunoscător pentru ajutorul dat şi l-a propus mereu pentru funcţii din ce în ce mai înalte. Dar soţia lui a avut de pătimit. Mutat de Lenin la Baku, Stalin şi-a luat mica lui familie cu el. Acolo, într-o casă la malul mării, Kato s-a îmbolnăvit grav de tifos. Stalin era mereu plecat, ba la Londra, ba la , iar Kato trebuia să-şi îngrijească fiul cu bani foarte puţini. Familia ei a readus-o la Tiflis, dar era prea tarziu. A murit în noiembrie 1907, în braţele lui Stalin, întors de urgenţă la chemarea familiei. Cumnata lui notează că, la înmormantarea soţiei, Stalin ar fi spus: "Singura fiinţă care mi-a topit inima de piatră a murit. Sentimentele mele calde pentru umanitate mor azi împreună cu ea". Fiul lor, Iacov, a fost crescut de familia socrilor, pe care – mai tarziu – poliţia sovietică i-a arestat şi i-a condamnat la moarte. Stalin n-a intervenit şi le spunea tuturor: "Chiar şi membrii familiei mele au fost arestaţi. Nu iertăm pe nimeni!". Iacov a fost adus la Moscova şi acolo a crescut departe de cea de-a doua familie a tatălui său, care s-a recăsătorit la varsta a doua. Nadejda, cea de-a doua soţie, s-a sinucis prin împuşcare, după o ceartă violentă cu soţul ei, lăsandu-i în grijă doi copii: Vasili şi Svetlana ( foto ). Şi Iacov a încercat să se împuşte, dar n-a murit, iar tatăl său a comentat sec: "Nici măcar să trag ă nu e în stare". Copilul din prima căsătorie s-a însurat ca să scape de sub tutela tatălui. În timpul războiului, a fost luat prizonier de nemţi şi s-a sinucis, pană la urmă. În ciuda faptului că pe mama lui a iubit-o, pentru Iacov, Stalin n-a avut niciun sentiment. La bătraneţe, Stalin le povestea cu lacrimi în ochi tovarăşilor, la cate o beţie, despre Kato, singura lui dragoste. Mama lui Stalin n-a părăsit Georgia Ekaterina Geladze, mama lui Stalin, nu a fost niciodată de acord cu numele de "Oţel" pe care şi l-a luat fiul său. "El, un copil atat de ruşinos, să se numească Oţel, e de neconceput", nota ea în memorii. Cand el ajunsese mare conducător la Moscova, bătrana – care a refuzat să părăsească Georgia - l-a întrebat ce înseamnă "secretar general". Stalin i-ar fi răspuns: "Un soi de ţar, mamă!". Atunci, înciudată, Keke i-a replicat: "Mai bine te făceai popă, maică!". Ekaterina a murit în anul 1937, singură, la mulţi ani după ce îl părăsise pe soţul său. Stalin nu a fost la înmormantarea ei.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea