Social

„Doar cu puteri magice le recuperez“

Mariana Tarca, antrenoarea de la Rulmentul , sustine ca doar o minune o poate ajuta sa le aiba pe elevele sale pregatite fizic in doar 48 de ore.

In acest final de sezon, fetele antrenate de Mariana Tarca vor avea de disputat doua jocuri foarte importante, sambata cu Larvik si luni cu Oltchim .

In urma acestor meciuri, se va putea spune daca Rulmentul Brasov a avut sau nu un sezon reusit. Sambata, de la ora 17.15, in direct la Sport.ro, vor disputa returul Cupei Cupelor contra formatiei Larvik, pentru ca luni sa joce cu Oltchim meciul decisiv pentru stabilirea campioanei.

Pana atunci insa, Rulmentul va avea de recuperat patru goluri in fata norvegiencelor pentru a intra astfel in posesia Cupei Cupelor. „Larvik nu este o echipa oarecare, astfel ca diferenta de patru goluri poate sa fie greu de recuperat. O sa fie un meci extrem de greu, iar acest lucru s-a vazut si in jocul tur, cand am avut parte de un joc de uzura. Sambata, este important sa reusim sa dam gol nu doar de pe atacuri pozitionale", ne-a spus Mariana Tarca, aceasta sperand sa le poata da fetelor increderea ca pot obtine trofeul.

„Sper ca prin tactica sa le fac sa creada in victorie. Noi ne jucam sansa, mai ales ca nu avem nimic de pierdut", a mai spus fosta mare handbalista. Din fericire, Rulmentul se va putea baza pe toate jucatoarele in aceasta disputa, chiar si pe Simona Gogarla. „Simona a avut o contuzie la umarul stang, dar am vorbit cu doctorii si mi-au spus ca va fi apta de joc. Din acest punct de vedere, nu avem probleme", a declarat antrenorul brasovencelor.

Cerere mare de bilete

Interesul bra­so­ve­ni­lor pen­tru jocul cu Larvik este foarte mare, astfel ca, la cateva ore dupa punerea in vanzare a biletelor, care a avut loc marti, acestea s-au epuizat.

Surpriza a fost foarte mare si pentru oficialii clubului, mai ales ca biletele au avut preturi destul de piperate: intre 30 si 50 de lei. „Va fi nebunie, asa cerere mare de bilete nu am vazut niciodata. Vom pune in fata salii un ecran imens, pentru ca spectatorii ramasi afara sa poata vedea meciul", a anuntat presedintele sectiei de handbal de la Rulmentul, Sorin Tarca.

O minune la jocul cu Oltchim

La doua zile dupa returul din Cupa Cupelor , Rulmentul va juca cu Oltchim un meci care va decide campioana, brasovencele fiind multumite si cu un rezultat de egalitate.

Cu toate acestea, brasovencele inca nu se gandesc la aceasta disputa. „Primul meci este mai important. Apoi ne vom gandi la Oltchim. Sper ca un rezultat bun in meciul de sambata sa ne dea increderea necesara pentru a trece de Oltchim", a mentionat Mariana Tarca, care a mai adaugat ca doar magia le poate recupera pe fetele sale.

„Sa intrebati un doctor daca se pot reface fetele in doua zile. Daca as avea puteri magice, le-as recupera. Din pacate, eu nu pot decat sa le ajut decat moral", a mai spus antrenoarea.

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea