Social

Directorii unitatilor de invatamant vor fi numiti doar de primari si consilieri

Proiectul Legii privind Statutul Personalului Didactic, care înca de acum zece zile trebuia sa fie supus dezbaterii publice, reglementeaza multe aranjamente pe care le viseaza ministrul educatiei, Mihail Hardau, în sistemul de învatamant. Printre altele, se va legifera politizarea totala a educatiei, evident în detrimentul calitatii. Tinuta înca în mare secret, proiectul mult-asteptat al Statutului Personalului Didactic aduce foarte multe noutati. În primul rand, se legifereaza faptul ca, la conducerea unitatilor de învatamant preuniversitar, directorii vor fi instalati pe functii numai cu aprobarea primarilor, la propunerea consiliilor locale. Astfel, citim la articolul 38, alin.1: „Numirea personalului didactic de conducere de la nivelul unitatilor de învatamant se face: (a) pentru director – de catre primar la propunerea Consiliului Local, dintre candidatii care au promovat concursul“. Cu alte cuvinte, un candidat la functia de director care a castigat concursul cu medie foarte buna risca sa nu-si ocupe postul, deoarece nu intra în gratiile primarului, mai ales în ceea ce priveste apartenenta politica. (continuarea in Gardianul )

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea