Social

Dinamo învinge Hibernians fără mari bătăi de cap

Dinamo Bucureşti a învins cu scorul de 4-0 formaţia malteză Hibernians Paola, în faţa a 200 de spectatori, în prima manşă a turului I preliminar al Cupei UEFA la fotbal. Dinamo s-a impus prin golurile marcate de Ionel Dănciulescu (4), Claudiu Niculescu (57, 58) şi Radu Ştefan (83). Un debut bun pentru Ionel Ganea care a fost autorul a două pase de gol, dar şi un debut promiţător pentru George Blay . Meciul s-a încheiat cu un gust amar pentru dinamovişti, fundaşul Moţi fiind eliminat, în urma primirii celui de-al doilea cartonaş galben, după o altercaţie cu Cohen. Victorie la pas pentru Dinamo, în care gazdele s-au ridicat doar ca ambiţie la nivelul echipei lui Rednic, superioară în rest la toate capitolele. Dinamo are calificarea în buzunar şi obligaţia să facă scor şi spectacol în partida retur, care este programată pe 27 iulie, de la ora 21:00, pe Stadionul Dinamo. Au evoluat echipele: Hibernians: 1. Mario Muscat (căpitan) - 2. Kevin Cassar, 5. Michael Xuereb, 4. Adrian Pulis, 14. Ryan Mintoff - 8. Ndubisi Chukunyere (16. Benjamin Camilleri, 84), 7. Matthew Bartolo, 17. Edmond Agius, 13. Clayton Failla (3. Julian Vella, 87) - 10. Andrew Cohen, 9. Terence Scerri (11. Roderick Baldacchino, 58). Antrenor: Robert Gatt. Dinamo: 23. Glen Moss - 16. George Blay, 4. Cosmin Moţi, 26. Radu Ştefan, 3. Cristian Pulhac - 24. Răzvan Pădureţu (2. Dorin Mihuţ, 69), 7. Cătălin Munteanu (8. Sreten Stanic, 55), 6. Andrei Mărgăritescu, 28. Iulian Tameş (19. Ioan Ganea, 46) - 10. Ionel Dănciulescu (căpitan), 9. Claudiu Niculescu. Antrenor: Mircea Rednic.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea