Zilele trecute am vazut un film american, un fel de comedie stupida, in care mai multi elevi , din ultima clasa de colegiu, isi bateau joc de directorul lor, fugind din timpul orelor si tragand niste chefuri de pomina - cu bauturi, prafuri, sex si muzica data la maximum - in casa unuia dintre ei, ai carui parinti erau foarte bogati.
Fetele si baietii, mandrindu-se de faima lor de tineri recalcitranti fata de tot ceea ce inseamna morala, regulamente si invatatura, erau prezentati in film ca niste eroi neintelesi, care luptau impotriva dictaturii din colegiu si a “imbecilismului” unui director ce ii urmarea peste tot, fara nici un rezultat. Asa cum ma asteptam, pana la sfarsitul filmului, imaginea cadrului didactic a ramas ca fiind aceea a unui pampalau, a unui “ sifon ”, adica informator (sau paracios) inca de pe bancile scolii, un fel de nemernic care nu intelege tinerii si care doreste cu orice pret sa-i scoata din destrabalare si sa-i puna cu burta pe carte.
Fiind vorba de o comedie, am incercat sa rad, dar nu am putut. Chiar m-am intristat, caci nu mai este vorba de fictiune, ci despre o realitate ce s-a pierdut din maini si cu care oame
nii, creatorii de arta si canalele de televiziune se mandresc. Este adevarat, in scolile romanesti sunt destui profesori aflati departe de problemle tinerilor, chiar ii repudiaza, desi sunt platiti ca sa se ocupe de modelarea personalitatii lor.
In schimb, ceilalti, care reprezinta majoritatea si care manifesta seriozitate si profesionalism la catedra, sunt luati drept papa-lapte, porecliti dinozauri de pe vremea comunistilor, fosti tocilari , niste nemernici care nu vor sa lase ca prima disciplina de studiu destrabalarea. Nu cred ca acest fenomen se poate numi conflict intre generatii, ci mai degraba conflict intre intelectuali si prosti.
