Social

Democraţii ameninţă, din nou, cu anticipatele

Conducerea Partidului Democrat a reluat, ieri, tema alegerilor anticipate, apreciind că acestea ar trebui organizate după aderarea Romaniei la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007. Vicepreşedintele PD, Ioan Oltean, a declarat, conform site-ului postului de televiziune Realitatea, că actuala Coaliţie este ineficientă şi a invocat drept argument problemele Alianţei cu Partidul Conservator şi, uneori, şi cu UDMR. În urmă cu două zile, Oltean a spus că PD ar putea părăsi Alianţa D.A. dacă apropiaţii lui Dinu Patriciu nu vor fi schimbaţi din funcţii sau nu îşi vor revizui atitudinea. Vicepreşedintele PD a susţinut că importanţi lideri ai PNL apropiaţi ai omului de afaceri Dinu Patriciu întreţin o stare conflictuală permanentă între reprezentanţii celor două partide. Printre cei pe care Oltean i-a acuzat că întreţin conflictul dintre PD şi PNL s-ar afla senatorul Norica Nicolai, deputatul Crin Antonescu şi liderul PNL Bucureşti Ludovic Orban. În replică, liderul deputaţilor liberali, Crin Antonescu, a declarat, într-o emisiune televizată la care a fost prezent alături de Oltean, că miniştrii democraţi care îl critică pe premier ar trebui să demisioneze. "Constat că miniştrii, cei mai mulţi din PD, nu au altă preocupare decat să critice premierul. Aceşti oameni, dacă sunt corecţi, să-şi dea demisia acum, şi nu după 2007. Dacă nu, să tacă şi să discute probleme în guvern", a afirmat Antonescu. "Aceste critici sunt făcute după ce premierul i-a pus în situaţia de a face restructurare fără ca această decizie să fie discutată în prealabil", i-a replicat, deputatului PNL, vicepreşedintele PD Ioan Oltean. Săptămana trecută, mai mulţi miniştri din PD l-au criticat pe premierul Tăriceanu pentru faptul că ar intenţiona să reducă numă rul secretarilor de stat fără ca liderii Coaliţiei majoritare să fi luat o decizie politică. Vineri, ministrul integrării, Anca Boagiu , a spus că Tăriceanu a adoptat unele măsuri referitoare la descentralizare gandind prin prisma PNL. "Au picat patru liberali din cer într-o comisie de evaluare care constată că vom schimba regiunile sau Agenţiile de Dezvoltare Regională ( ADR ) sau le eficientizăm. Au picat printr-o decizie a premierului care iarăşi înţelege descentralizarea şi continuarea măsurilor de reformă din Biroul Permanent al PNL, nu din guvern", a susţinut Boagiu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea