Social

Deficit fara solutii de forta de munca, in constructii

Romania ocupa locul 60 intre tarile din intreaga lume in privinta indicelui dezvoltarii umane durabile. Acest termen, de care putini romani au auzit, este un indicator care ia in calcul nivelul de trai al populatiei, speranta de viata la nastere, longevitatea si nivelul de educatie. In Romania, indicele dezvoltarii umane durabile este acum de 0,808 din 1 – valoare maxima posibila. Pare ca, matematic, suntem foarte aproape de perfectiune , dar, la acest indice, ca si la scala Richter in caz de cutremur, fiecare zecime de punct inseamna foarte mult. Spre comparatie, media in tarile UE, cu exceptia Bulgariei, este peste 0,9, iar intre cea mai „amarata” tara europeana si noi diferenta in clasament este de 15 pozitii. Vasilica Ciuca, directorul Institutului National de Cercetare Stiintifica a Pietei Muncii si Protectiei Sociale (INCSMPS), spune ca, in ultimii cinci ani, indicele dezvoltarii umane durabile a crescut constant, dar „am pornit prea de jos ca sa putem sa ajungem intr-un timp scurt nivelul din UE”. Ce ne „strica” valoarea indicelui fata de vecinii europeni este in primul rand starea de sanatate a populatiei. Speranta de viata la nastere este, inca, cea mai mica din Europa. In ce priveste longevitatea, in ultimii ani, aceasta a crescut, in medie cu 2,4 ani, dar este inca departe de media europeana. Un alt factor care „trage in jos” indicele dezvoltarii umane durabile in Romania este nivelul de viata, respectiv PIB-ul pe cap de locuitor, comparativ cu cel din tarile UE. Studiul INCSMPS a vizat si piata muncii in Romania dupa integrarea in UE. Pe scurt, aceasta este definita prin existenta simultana de deficite si excedente in oferta de munca in anumite sectoare. „Oamenii sunt plasati in locuri de munca pentru care nu au cunostintele necesare si de aceea renunta, in final, si pleaca in strainatate”, a spus directorul Ciuca, precizand ca nu exista nici o informare reala privind piata de munca externa. „Sa stopam migratia nu vom putea. Trebuie insa sa facilitam intoarcerea celor plecati pentru ca acum plecarea la munca se transforma intr-una permanenta”, a mai spus Ciuca. Potrivit raportului, sistemul educational este intr-un proces continuu de schimbare si adaptare. In timp ce unele facultati de studii economice sau drept s-au dezvoltat, cele tehnice au „incremenit” in anii ‘90. In prezent, sectorul cu cel mai acut deficit de forta de munca este cel al constructiilor. Sunt alocate fonduri mari pentru dezvoltarea infrastructurii, dar lipsesc atat muncitorii necalificati, cat si specialistii. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea