Social

Decapitati pentru Cecenia

Ministerul rus de Externe nu a confirmat ieri intr-un comunicat, dupa indelungi ezitari informatia legata de executia celor patru ostatici, functionari ai Ambasadei Rusiei in Irak. Initial, purtatorul de cuvant al ministerului, Mihail Kamanin, declara la televiziune ca "sursele noastre de la Bagdad nu pot confirma moartea ostaticilor rusi", in timp ce seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov , preciza ca expertii rusi, care dispun de tehnologia si experienta necesare, studiaza "cu mare atentie" imaginile difuzate pe site-ul organizatiei care a revendicat rapirea celor patru. Cei patru angajati ai Ambasadei Rusiei - Fiodor Zaitev, Rinat Agliunin, Anatoli Smirnov si Oleg Fedoseiev - au fost rapiti de oameni inarmati pe 3 iunie in cartierul Mansur din Bagdad. In timpul atacului a fost ucis un bodyguard al ambasadei, Vitali Titov. Duminica, un grup terorist considerat apropiat de reteaua Al Qaeda a revendicat, printr-un comunicat difuzat pe Internet, insotit de imagini video, asasinarea celor patru ostatici rusi in Irak. Inregistrarea video cuprinzand imaginile executiei celor patru angajati ai Ambasadei ruse din Bagdad, rapiti la inceputul lunii iunie, dureaza un minut si jumatate, incepe cu un verset din Coran, scris cu litere albe pe fond negru, citit de o voce. Apoi pe ecran apar cei patru ostatici vorbind ruseste, imaginile fiind datate 13 iunie. Urmeaza imagini ale executiilor, insa nedatate. Doi barbati imbracati in negru, cu cagule, striga "Allah akbar!" (Dumnezeu este mare). Un ostatic cu cagula, in genunchi, este tinut de doi tipi mascati, unul agitand un cutit si decapitandu-l. Un alt ostatic este aratat decapitat, zacand intr-o balta de sange, cu capul asezat pe spinare. Un al treilea, filmat cu mainile incatusate si legat la ochi, este executat cu un glont in cap. Consiliul consultativ (Sura) al mujahedinilor, organizatie ce regrupeaza mai multe grupari teroriste , intre care si Al Qaeda in Irak, anuntase miercurea trecuta "decizia" de a-i executa pe cei patru diplomati rusi dupa expirarea unui ultimatum de 48 de ore dat guvernului rus pentru ca Moscova sa paraseasca Cecenia si sa elibereze "prizonierii (musulmani) din inchisori".

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea