Social

Remarca a fost facuta de liderul PSD in timp ce asculta solemn, la Ploiesti, alaturi de seful socialistilor europeni, un grup de copii care cintau imnul PD.

Incredibilele aventuri ale lui Rasmussen la Ploiesti. In acest fel poate fi descris periplul cu tenta electorala pe care l-a facut ieri in orasul lui Caragiale liderul socialistilor europeni.

Cu Nyrup prin Ploiesti

Mircea Geoana l-a dus ieri la Ploiesti pe liderul Partidului Socialistilor Europeni, Poul Nyrup Rasmussen. A fost un itinerar original pentru cel care a condus guvernul danez timp de noua ani, un occidental rasat, cu gesturi si cuvinte ce n-au nici o legatura cu peisajul in care avea sa fie, practic, aruncat de pesedisti.

Turneul de la Ploiesti a inceput la 8 dimineata, cu o sedinta a PSD Prahova care s-a tinut intr-o fosta Alimentara din centrul Ploiestiului. Locul parea pe cit de inedit, pe atit de sigur, mai ales ca, de afara, vreo trei baieti se asigurau ca lucrurile nu scapa de sub control.

La un pas de accident

Rasmussen a facut cunostinta cu maturatoarele care stringeau linistite gunoaiele chiar din fata sa in drumul spre Biblioteca judeteana.

Aici avem aproape toate cartile de ideologie social-democrata, chiar si Manifestul Comunist, l-a asigurat directorul bibliotecii pe liderul european. De la biblioteca, lumea s-a urcat in limuzine pentru o vizita la Parcul industrial.

Pe drum, soferul unui camion de tonaj mare era prea ocupat sa dea SMS-uri de la volan, astfel ca BMW-ul lui Rasmussen a fost aproape de un grav accident, chiar sub ochii escortei de la politie. Intimplarea l-a speriat destul de tare pe socialist, care si-a revenit cu greu abia la Casa de Copii Concordia.

Geoana n-a avut noroc

Invitatul lui Geoana a fost primit inca din poarta de corul de copii. Rasmussen n-avea de unde sa stie ca melodia, foarte frumos cintata, era de fapt imnul celor de la PD, Pomul bun si omul copt. Dar astia n-or avut noroc, dar, haaaaai, mai dorule, hai!.

Prin spate, Severin ii facea semne disperate lui Geoana. Degeaba ne prefacem ca nu auzim Sacalii astia se prind imediat, a remarcat Geoana, aratind spre ziaristi.

Taranul e pe cimp, taranul e pe cimp, uraaa, draguta mea, taranul e pe cimp, au mai cintat copiii de la Concordia. Dupa o serie lunga de melodii si una si mai lunga de pupaturi, delegatia s-a intors in Ploiesti.

Danezul a descoperit coada

Prima oprire: la farmacie. Nu pentru dezinfectant, cum poate va asteptati, ci pentru ca era coada. Si deci prilej de populism. Sintem solidari cu dvs. Avem nevoie de un nou guvern (we need a new government).

Va vom ajuta, le-a spus Rasmussen, pus in tema de Geoana cu privire la semnificatiile politice ale statului la coada. Rasmussen parea sa nu fi vazut niciodata in viata lui o coada. Cel putin, nu o coada la medicamente.

Primarul Emil Calota se emotionase si el, astfel ca, ulterior, a varsat o cafea chiar in fata lui Rasmussen. Noroc ca avea niste servetele in buzunar, ca, pina a ajuns secretara cu servetelele, liderul socialistilor europeni, buimac, isi incepuse deja discursul.

Rasmussen ar schimba guverne la Bucuresti

Stim ca dvs., romanii, v-ati obisnuit sa stati mult la cozi, dar asta nu apartine Europei moderne. Vrem sa va asistam, le-a spus Rasmussen alesilor locali ai PSD din Prahova. El a explicat ce a vrut sa spuna prin faptul ca Romaniei ii trebuie un alt guvern.

Da, pentru ca acum aveti un dezastru in situatia financiara, intr-un an ati redus cresterea economica de la 8% la 3%. E dezastruos. Nu vad nici o alta initiativa care sa micsoreze cozile de la farmacii sau care sa micsoreze costurile energiei.

Avem nevoie de un alt guvern, a insistat Rasmussen. Ca intr-un ecou, Mircea Geoana a zis si el: Zilele actualului Guvern sint numarate. Apoi, cei doi s-au urcat in masinile oficiale care i-au transportat la Bucuresti intr-un timp-record, cu mult peste cei 70 km/ora permisi.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea