Social

De Crăciun, cumpătare la mancare

Mai sunt două zile pană la Crăciun şi mulţi dintre noi visează deja la alimentele interzise pe perioada postului. Tentaţi să recuperăm cat mai multă mancare, într-un timp mai scurt, nu vom face altceva decat să umplem camerele de gardă ale spitalelor. Carnea de porc, consumată numai cu legume Menajat de alimentele bogate în grăsimi şi de dulciuri, pentru o perioadă lungă de timp, organismul nostru se resimte odată cu prima masă luată de Crăciun. Avand în vedere că sistemul imunitar este slăbit din cauza unui aport insuficient de vitamine, care nu s-au regăsit în alimentele specifice postului, se poate produce oricand un dezechilibru al metabolismului. În niciun caz nu începeţi sau nu încheiaţi ziua cu piftie , tobă sau friptură. Micul dejun ar putea fi constituit din lactate (branză, lapte, unt, iaurt simplu ori cu fructe) sau cereale, în timp ce ultima masă a zilei, cina, poate cuprinde fructe sau legume, explică dr. Fraga Paveliu, diabetolog şi nutriţionist la Societatea Civilă "Dr. Paveliu"din Bucureşti. "Nimeni nu-şi propune să mănance de Crăciun alături de carnea de porc cat mai multe legume. Dacă vom manca 500 de grame de legume şi 300 de grame de fructe, atunci nu vom mai avea probleme din cauza cărnii de porc. Legumele nu trebuie consumate numai fierte (înăbuşite), ci şi sub formă de salate. Indicat ar fi ca nicio masă să nu ducă lipsă de salată (roşii, castraveţi, ţelină, salată verde)", mai spune dr. Fraga Paveliu. Desertul poate fi un fruct sau un sirop de portocale sau grepfrut. Acestea se recomandă mai ales în sezonul rece, datorită conţinutului ridicat de vitamine (efectele antiinfecţioase sunt atribuite vitaminei C). Să ne plimbăm cel puţin o oră pe zi Mare atenţie la condimente, substanţe fără valoare nutritivă care se adaugă în timpul preparării mancării. În pofida gustului bun pe care îl au, ele au o influenţă asupra sistemului nostru digestiv: exercită secreţiile digestive, creşte apetitul culinar şi favorizează instalarea fermentaţiei la nivelul intestinului gros. Capitolul cu privire la alimentaţia de Crăciun nu poate fi închis fără a aminti şi despre substanţele care au o acţiune stimulantă, cea mai răspandită dintre acestea fiind alcoolul. Un pahar sau două de bere şi un păhăruţ de rachiu , gustate ocazional, după masa festivă, nu fac niciun rău. Din contră. Se spune că este indicat ca după o masă copioasă să consumi alcool, în cazul în care nu-ţi este interzis, dar cu moderaţie. Alcoolul excită secreţia de sucuri digestive, contribuind la digestia grăsimilor. Însă abuzul de alcool are repercusiuni serioase asupra sănătăţii: afecţiuni hepatice, gastrită, boli de inimă şi renale etc. Mişcarea este foarte importantă în menţinerea sănătăţii: "În aceste zile trebuie să ne plimbăm cel puţin o oră pe zi, în loc să stăm în faţa mesei sau a televizorului", conchide dr. Fraga Paveliu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea