Social

Cultura urbana a intalnit artizanatul pe strada Verona din Bucuresti

Vanzatori ambulanti, terase, expozitii si concerte, asa s-a prezentat a treia editie a „ Street delivery ”. Mesteri artizani s-au alaturat amatorilor de cultura si arta urbana si arhitectilor pe strada Arthur Verona din Capitala. Din pacate, vremea nu a tinut cu ei, insa, chiar si asa, bucurestenii, inarmati cu umbrele, au venit in centrul Bucurestiului pentru a iesi putin din cotidian.

Timp de trei zile, in perioada 6 - 8 iunie, pe strada Arthur Verona din Capitala, studenti ai Facultatii de Arhitectura si de la Arte, au expus si sustinut workshopuri. Sub numele „Street delivery ”, in centrul Bucurestiului, s-au adunat atat cei pasionati de cultura urbana, cat si mesteri artizani.

Acestia din urma au realizat ateliere de olarit, la care cei mici au trait experienta realizarii unui obiect din lut, si de pictura, care a atras cei mai multi adepti, alaturi de cele de stencils sau graffiti.

„Street delivery” a oferit publicului mai multe expozitii, spectacole de teatru, lansari de carte si concerte. Vineri, evenimentul a inceput cu o intarziere neasteptata de cei veniti sa ia contact cu arta urbana si asta pentru ca strada era inca blocata de masini, insa sambata lucrurile au decurs conform programului. Numai ploaia a intervenit, deranjand.

Expozitia „Gradini pierdute”, realizata de studentii Facultatii de Urbanism din cadrul Universitatii de Arhitectura „Ion Mincu”, a prezentat postere ce contineau imagini si proiecte ale vechilor spatii verzi care impanzeau Capitala secolului XIX.

Gradinile „Gramont”, „Sapte nuci”, „Blanduziei”, „Union” sau „Rasca”, pe spatiul careia se afla acum Universitatea de Arhitectura, se numara printre spatiile pierdute ale Bucurestiului, dar pe care studentii urbanisti spera sa le readuca la viata.

Portrete menite sa acopere o cladire dezafectata


Tot pe strada Verona, a atras atentia publicului si expozitia de fotografie monumentala semnata „Dan Hayon”, care a mascat ferestrele unei cladiri dezafectate. Expozitia afisa 19 portrete realizate de graficianul si artistul fotograf de origine romana, stabilit acum la Paris.

Sambata dupa-amiaza, bucurestenii reveneau aici, dupa ploaie, pentru un „ garage sale ”, un concert in aer liber sustinut de Elite Art Orchestra, sau pentru a bea o cafea la terasele amenajate. A treia editie a „Street Delivery” s-a incheiat ieri, cand Teatrul Masca a pregatit, in jurul orei 11.00, o reprezentatie a spectacolului „Prostia omeneasca”.

 


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea