Sa incercam un exercitiu de psihanaliza pe urmatoarele coordonate: un om nascut din daci infrinti si romani invingatori pe un spatiu mioritic, avind lasitatea ciobanului din «Miorita», ce tip de viata interioara poate avea?
Noi nu sintem suma atomilor ce ne compun, ci o sinteza care are putin de-a face cu aceste particule elementare (dacii, romanii, slavii etc.). Oricum, ciobanul din Miorita nu e las. Resemnarea nu e lasitate. A privi moartea in fata nu e lasitate. Pot totusi sa ma intreb daca dezinteresul pentru cele lumesti, nazuinta catre o nunta cosmica nu ascund cumva o mare indolenta care a fost folosita de ideologia romaneasca pentru a preamari pasivitatea.
Cuplul Balcescu - Regina Maria
Ciobanului mioritic sau cuplului Traian - Decebal le prefer alte personagii - o pereche alcatuita din fiinte care au existat aievea in momente decalate: Balcescu, un amestec de idealism si vointa, un erou-martir romantic, dar luptator, un perfect patriot, dar si un liberal radical de mare clasa; si Regina Maria, romanca de adoptiune si de pasiune, femeie suta la suta, inteligenta stralucita. Regina Maria e prea putin cunoscuta si celebrata. Acest cuplu mitic, modern si durabil, Nicolae Balcescu si Maria a Romaniei, doresc eu sa-l propun ca emblema si ca subiect de meditatie.
Dupa ce ne-am ucis ultimul tata
O serie de morti singeroase si violente ale conducatorilor Decebal, Mihai Viteazul , Tudor Vladimirescu , Ceausescu pot marca evolutia spre maturitate a unui popor?
Nu cred ca e un specific al trecutului nostru. Cum sa analizez, cu instrumente asemanatoare, sfirsitul lui Tudor Vladimirescu si al lui Ceausescu? Pieirea celui din urma a semanat cu ceea ce Freud numeste uciderea tatalui de catre fii. A fost o ucidere intemeietoare, al carei rezultat este Romania de azi. De ce rezultatul este atit de neconvingator? Eu cred ca noi, romanii, sintem in acelasi timp vinovati si victime.
Victime, fiindca prea multe secole am fost supusi unei conditii servile, unei insuficiente educari in spiritul libertatii, unei mentalitati care vedea in capacitatea de a te descurca virtutea suprema. Vinovati, fiindca am acceptat. Nu pot sa spun daca vom reusi in exercitarea unei mindrii mai mari, a revoltei in fata necinstei, in fata smecheriei din care e facuta viata noastra de azi.
De ce au plecat Cioran si Eliade
Intelectual, exista doar doua formule de succes romanesti: exilul, ca la Cioran, Eliade, Ionesco, si compromisul: Sadoveanu, George Calinescu, Arghezi?
Personalitatile pe care le evocati se situeaza la extremele unei singure generatii. Cel mai virstnic, Sadoveanu, s-a nascut in 1881, cel mai tinar, Cioran, in 1911. Tragedia Romaniei i-a obligat sa reactioneze. Cei ce au ramas s-au adaptat. Din pacate, intre adaptare si oportunism nu exista granite precise; cine nu vrea sa moara traieste foarte bine, uneori prea bine.
Nu pot sa uit insa ca exista erori majore si in afara constringerilor tiraniei; ma gindesc la cei care, cu cele mai bune intentii, poate, au facut jocul tuturor extremismelor cind puteau sa n-o faca. Si au fugit, adesea, ca sa scape de o soarta groaznica. Eliade si Cioran ar fi murit poate in inchisoare. Pot sa-mi imaginez concesiile pe care ar fi fost ispititi sa le faca, daca ar fi ramas. Acum exista o sansa istorica a unor cariere normale in patrie. Poate ca ne vor servi imprejurarile si vor putea sa existe cariere internationale loco.
Nimeni nu e obligat sa ne adopte
Retardarea in ale progresului e un complex romanesc. Progresul vizibil s-a realizat o data cu venirea regelui Carol I. Acelasi lucru se asteapta si de la intrarea in UE. Doar strainii ne pot ajuta?
Domnia lui Carol I a fost consacrarea noastra europeana. Totusi, nu trebuie uitat momentul 1907, miscarile taranesti din primavara acelui an care au marturisit in modul cel mai dureros raminerile noastre in urma. Asta e problema: ne integram si, cu toate astea, se pot produce dezastre. Nu trebuie sa ne imaginam ca intrarea in Europa (Europa care, in treacat fie zis, nu e in cea mai buna forma posibila) e solutia miraculoasa. Sintem raspunzatori pina la capat de ce se intimpla in coltul nostru de lume, si nimeni nu e obligat si nici nu are chef sa ne tuteleze. Mentalitatea sa facem un efort si pe urma lucrurile vor merge de la sine e paguboasa, vicioasa chiar.
Va iubiti tara? Cum dovediti?
Nu tin sa dovedesc ca-mi iubesc tara. E ceva prea intim pentru a aduce probe, ar fi suspecte, ca atitea afirmatii patriotice. Si totusi exista un inceput de dovada: scriu in romaneste, pentru romani.
Itinerariul lui Vianu
Nascut in 1934 la Bucuresti, Ion Vianu incepe studii de filologie clasica, apoi trece la medicina. In 1977 emigreaza. Volume publicate: Introducere in psihoterapie , Stil si persoana (distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor), Amintiri in dialog (in colaborare cu Matei Calinescu) si Caietele lui Ozias.
