Social

"Cred că Dorin putea să le spună că nu este singurul campion mondial"

“ Gazeta Sporturilor ” îşi promovează, în presă, succesele din plan comercial printr-o serie de machete în care performanţe de excepţie ale sportului romanesc sunt asociate realizărilor GSP. Astfel se trece de la Ilie Năstase, singurul roman nr. 1 în clasamentul ATP, la Nadia Comăneci, prima romancă notată cu 10, şi se ajunge la Doroftei . Interesant este că această ultimă machetă care începe cu “ Leonard Doroftei – singurul boxer roman campion mondial la profesionism” îl face pe “Moşul” singurul roman campion mondial din boxul profesionist, deşi pasionaţii de box ştiu că primul roman campion mondial a fost Petrică Paraschiv şi că, după el, a venit Mihai Leu, caştigător al centurii WBO în februarie 1997. Mihai Leu, o victimă în acest caz, ne-a declarat ieri că a fost deranjat de toată această poveste şi simte că i s-a făcut o nedreptate. “Nu e treaba mea să mă apuc acum să mă plang, dar, sincer să fiu, mă aşteptam ca cei de la «Gazeta Sporturilor», care e un ziar de sport, să ştie că Dorin nu este singurul campion mondial. A mai fost Petrică Paraschiv, am fost şi eu”. Mihai Leu s-a simţit dezamăgit şi de lipsa de reacţie a lui Leonard Doroftei, care cunoaşte adevărul şi putea să rezolve repede această problemă, dar “Moşul” susţine că nu ştia nimic despre reclamă. “Acum aud pentru prima dată de această reclamă, pentru că mie nu mi-a cerut nimeni părerea. Dar aveţi dreptate. Eu nu sunt singurul roman campion mondial pentru că înaintea mea au fost şi Petrică Paraschiv, la Penta, şi Mihai Leu, la WBO, dar probabil că cei de la Gazetă au scris aşa pentru că eu am luptat la cea mai importantă versiune. Căci, dacă e să fim corecţi, WBA este una dintre cele mai importante trei versiuni ale boxului profesionist”. Dochiţa Zenoveiov, director de marketing la “Gazeta Sporturilor”, a recunoscut, de asemenea, că Doroftei nu este singurul roman campion mondial de box profesionist, dar a explicat că s-a folosit această formulare doar pentru că el este campion la o categorie mai importantă. “Nu ştiu dacă aţi urmărit campania noastră, dar noi ne-am axat pe varfuri, pe momentele cele mai importante. Poate că nu a fost cea mai fericită formulare, dar ne-a servit scopului campaniei”.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea