Social

Cortul de prim ajutor ramane principala arma anticanicula

Autoritatile locale din Capitala, dar si din judetele din sudul tarii au stabilit masurile pentru combaterea caniculei.
 
In zone aglomerate din Capitala, precum Piata Universitatii, Piata Romana, Piata Victoriei, Domenii, Piata 1 Mai, Aviatiei sau Baneasa, autoritatile au instalat corturi si au amenajat puncte de prim ajutor din cauza ca meteorologii au anuntat ca mercurul termometrelor va depasi pragul de 35 de grade Celsius marti, miercuri si joi. Ieri a fost cel mai cald, s-au depasit 40 de grade Celsius.

Edilii Capitalei au infiintat centre unde se va asigura, gratuit, distribuirea de apa plata si asistenta medicala primara . Aceste centre sunt deschise la sediul Primariei Sectorului 2, la oficiile de asistenta sociala, la centrele de informare a cetatenilor, precum si la Clubul Inteleptilor, respectiv al Seniorilor.

In sectorul 3 au fost stabilite 15 puncte de prim ajutor si distribuire a apei potabile catre populatie, majoritatea in piete, la sediile directiilor de plata a impozitelor, in punctele de informare pentru cetateni si in principalele centre comerciale .

In sectorul 6 au fost organizate patru puncte de prim ajutor climatizate, care functioneaza in intervalul orar 10.00-16.00 si se afla la urmatoarele adrese: Drumul Taberei nr. 18, Drumul Sarii nr. 2, sos. Orhideelor nr. 2D, Bdul Uverturii nr. 81. Potrivit Primariei Sectorului 6, punctele de prim ajutor dispun de cadre medicale, echipamente sanitare, truse de prim ajutor si medicamente. Tot in aceste zone se va pune la dispozitia cetatenilor apa minerala. De asemenea, sunt organizate puncte de distribuire a apei potabile si locuri aclimatizate atat in incinta bisericilor, cat si in supermarketurile din sector.

Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie, temperatura maxima in Bucuresti va ajunge, marti si miercuri, la 37 de grade Celsius. Medicii recomanda sa se bea pana la patru litri de apa pe zi si sa se reduca consumul de tutun si bauturi alcoolice in perioadele de canicula, pentru a reduce efectele provocate de temperaturile ridicate.

In restul tarii au fost luate masuri similare. Astfel, in Suceava, Autoritatea de Sanatate Publica si Colegiul Farmacistilor au convenit stabilirea unui numar de cinci farmacii in care sa se poata acorda servicii medicale de prim ajutor pentru cei afectati de caldura. Spitalele vor avea stocuri de medicamente si materiale necesare acestei situatii. Si in judetul Hunedoara au fost amenajate 39 de puncte de prim ajutor, la fel si in Craiova.

Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), in Bucuresti se va inregistra marti o temperatura maxima de 37 de grade Celsius, iar miercuri si joi 35 de grade Celsius. De joi se va mai racori, astfel ca temperaturile se vor situa intre 27-28 de grade Celsius.

Medicii recomanda sa se bea pana la patru litri de apa pe zi si sa se reduca consumul de tutun si bauturi alcoolice in perioadele de canicula, pentru a reduce efectele provocate de temperaturile ridicate. In zilele cu temperaturi mai mari de 30 de grade Celsius, varstnicii, copiii si bolnavii cu afectiuni cronice, in special cardiace si respiratorii, ar trebui sa evite deplasarile in aer liber si frecventarea locurilor aglomerate.

 


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea