Social

Copos nu îl vrea pe Iancu sub Grant

Suporterii giuleşteni cer implicarea patronului echipei Poli Timişoara la Rapid. Principalul acţionar al clubului, dar şi Valvis se opun, invocand un conflict de interese . Liga suporterilor rapidişti i-a cerut lui George Copos să facă publică suma pe care o vrea în schimbul a 50 la sută din acţiunile clubului, pentru ca Marian Iancu să poată ajunge în Giuleşti. "Dorim ca George Copos să îşi respecte cuvantul dat şi să facă publică suma pe care ar dori-o pentru 50 la sută din acţiunile clubului. Am fost însărcinaţi de dansul să purtăm o discuţie cu Marian Iancu referitoare la o eventuală participare a preşedintelui lui Poli Timişoara ca acţionar la Rapid. Nu înţelegem de ce George Copos se opune mereu unei ascensiuni atat de dorite la Rapid", a susţinut într-un comunicat preşedintele suporterilor, Gheorghe Răducanu. La randul său, Copos a susţinut că şi-ar dori ca Iancu să vină în Giuleşti, dar că aşa s-ar crea un conflict de interese între Rapid şi Poli. Jean Valvis , unul dintre acţionari, a declarat însă că nu înţelege de ce suporterii alb-vişiniilor îl doresc pe Marian Iancu în Giuleşti şi că o soluţie mult mai bună ar fi ca fanii să cumpere acţiuni la club. "Le-am propus să nu se mai limiteze la acţiunile din peluză şi să devină acţionari, şi astfel să poată avea un cuvant de spus în Adunarea Generală a Acţionarilor", spus Valvis. În altă ordine de idei, acesta a mai spus că plecarea lui Dinu Gheorghe poate fi un lucru benefic. "Poate fi un minus dacă ne gandim ce relaţie apropiată avea el cu jucătorii şi cu Răzvan Lucescu. Sunt însă şi aspecte pozitive, pentru că, sub conducerea lui Dinu Gheorghe, contabilitatea se făcea cu creionul şi nu exista un departament sportiv", a opinat Jean Valvis.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea