Social

Consiliul Europei denunta tortura de la Spitalul Poiana Mare

Pacienti supusi infometarii si infrigurarii, batuti de personalul spitalului, lasati prada bolilor si tratati necorespunzator sunt doar cateva din criticile aduse Spitalului de Psihiatrie de la Poiana Mare. Toate aceste acuzatii grave se regasesc in Raportul Comisiei impotriva Torturii (CPT) din cadrul Consiliului Europei dat publicitatii ieri.
Desi anchetatorii europeni felicitau separarea pacientilor bolnavi psihic de cei tuberculosi, ei isi exprima ingrijorarea fata de numarul mare de decese in continua crestere si in conditii obscure: in 2003 au murit 81 de pacienti si doar in primele luni ale lui 2004 se inregistrau 28 de decese. CPT cere in acest sens ancheta penala si rezultatele autopsierii cadavrelor in urma deshumarii.
Comisia, care ea insasi a investigat 91 de dosare dintre pacientii decedati in 2002-2004, subliniaza ca decesele sunt cauzate nu de bolile diagnosticate la internare ci invariabil de insuficienta/ stop cardiorespirator, infarct miocardic ori bronhopneumonie. Aceasta indica comisiei faptul ca pacientii nu au primit asistenta medicala necesara. Raportul CPT releva si inrautatirea treptata a starii de sanatate a pacientilor de la Poiana Mare inaintea decesului.
Spre exemplu, un pacient de 39 de ani, care suferea in octombrie 2003 de diaree, pe 8 noiembrie avea diaree severa, dureri abdominale insuportabile, astenie fizica si lipsa de pofta de mancare . In aceste doua luni, pacientul a fost tratat doar cu o perfuzie de glucoza. Pe 10 noiembrie murea in urma unui stop cardiorespirator asociat cu o pneumonie avansata si casexie (anemie severa).
Raportul atrage atentia asupra lipsei de personal, aparate medicale si medicamente, dar mai ales asupra tratamentului punitiv la care erau supusi pacientii de catre personal. Bolnavii "erau frecvent batuti cu pumnii ori cu matura" si erau privati de plimbarile in aer liber, se mai arata in document. Bolnavii inghetau de frig, fiind 15 grade Celsius in cladire. Pentru ca se facea economie la caldura, centrala termica a spitalului functiona din cand in cand si mai bine de jumatate din calorifere erau nefunctionale.





Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea