Social

Congres extraordinar la PSD pentru scaunul lui Geoana

Ape tulburi in PSD. Formatiunea lui Geoana, cotata azi doar cu circa 22% in sondajele de opinie, se confrunta cu probleme tot mai complicate ce tin de autoritatea actualului presedinte al partidului, dar si de viitorul PSD. Ieri, Mircea Geoana a recunoscut public ca doreste modificarea statutului PSD in asa fel incit presedintele partidului sa-si poata alege singur echipa de conducere. „Dorim o echipa solidara, care isi ia angajamentul in fata partidului ca va cistiga viitoarele alegeri si vom forma Guvernul, acesta este angajamentul firesc al unui lider politic, si dorim ca presedintelui PSD sa i se dea instrumentele cu care isi poate face echipa si sa poata sa raspunda solidar cu aceasta echipa fata de rezultatele pe care le vom obtine ca partid“, a declarat Mircea Geoana. Mandatul acestuia de presedinte PSD expira in aprilie 2007 si, de o bucata de vreme, se vorbeste tot mai des despre un congres extraordinar al partidului. Ultima interventie in acest sens o reprezinta propunerea ca acest congres sa fie devansat pentru luna decembrie. Gruparea Severin vrea congres in decembrie O grupare de citiva parlamentari PSD a redactat un memorandum intern, prin care se propune convocarea unui congres extraordinar al partidului pentru 15 decembrie. Din informatiile noastre, printre autorii acestei propuneri s-ar regasi Adrian Severin , Bogdan Niculescu Duvaz si Dan Mihalache. In document se vorbeste despre un referendum intern, cu caracter obligatoriu, care sa consulte toti membrii de partid cu privire la mai multe teme: convocarea congresului extraordinar, modificarea statutului PSD (simplificarea schemei de conducere), schimbarea unor directii de oferta politica. In Memorandumul dat publicitatii ieri prin intermediul agentiei de presa Rompres se spune ca „in rindul membrilor de partid exista o mare framintare referitoare la viitorul PSD“. Potrivit propunerilor, referendumul ar avea loc in zilele de 11 si 12 noiembrie, urmind ca ulterior sa fie convocat Consiliul National al PSD (20 noiembrie), respectiv Congresul extraordinar (15 decembrie). „Clujenii“ vad o conspiratie Liderii Grupului de la Cluj au alte idei cu privire la convocarea referendumului. Surse din cadrul acestei grupari spun ca activistii partidului trebuie consultati cu privire la continuarea reformei in partid, la profilul moral si profesional al candidatilor, respectiv cu privire la simplificarea echipei de conducere a PSD. Cit despre convocarea unui congres pentru luna decembrie, Grupul de la Cluj sustine ca este vorba despre „o capcana intinsa lui Mircea Geoana“. Mai mult, aceleasi surse spun ca in spatele acestei propuneri s-ar afla insusi Adrian Nastase, care lucreaza in taina la revenirea in fruntea partidului. Nastase: „Exista o stare de nervozitate” Fostul lider al PSD Adrian Nastase se pregateste - spun surse din partid - pentru o revenire la conducerea acestuia. Intrebat ieri despre aceasta, Nastase a declarat: „Am auzit si eu ca se vorbeste despre un «proiect Nastase». Il lanseaza cei care vor sa creeze tensiuni in partid“. Pe de alta parte, Adrian Nastase recunoaste ca „exista o stare de nervozitate“ printre membrii si liderii PSD. Cit despre eventualitatea unui congres extraordinar organizat in luna decembrie, fostul premier spune ca „e de discutat“, pentru ca „un congres trebuie pregatit foarte bine, cu o oferta serioasa pentru alegeri. Altfel e un esec“. Caderea in sondaje In loc sa creasca, Mircea Geoana a scazut constat in sondaje din momentul in care a devenit presedinte al PSD. El avea mai multe procente in sondaje inainte sa devina liderul fostului partid de guvernamint. In aprilie 2005, inaintea congresului in care l-a infrint pe Iliescu, Geoana figura ca a doua personalitate dupa Traian Basescu. Potrivit unui sondaj CURS din acea perioada, Geoana se afla la 60% in topul popularitatii. In octombrie, Geoana incepe descresterea si pierde 5 procente, iar pina in februarie 2006 mai pierde opt, ajungind la 47%. El a avut o usoara crestere la momentul suspendarii din PSD a lui Adrian Nastase, ajungind la 50%. In ultimul sondaj INSOMAR din septembrie, Mircea Geoana se califica cu doar 33%, in urma lui Traian Basescu, Theodor Stolojan si a lui Emil Boc.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea