Social

Condoleezza Rice promovează "Noul Orient Mijlociu"

Luptele au continuat cu aceeaşi forţă în cea de-a 14-a zi de la începutul războiului, criza umanitară din Liban agravandu-se. Salvele de rachete trase asupra nordului israelian au afectat populaţia din zonă. În acest timp, atenţia s-a concentrat asupra turneului în zonă al secretarului de stat american, Condoleezza Rice , care azi va fi prezentă la Roma, la o reuniune internaţională consacrată Libanului. În momentul în care premierul Ehud Olmert preciza că "Israelul este hotărat să continue să lupte împotriva Hezbollah ", apreciind că nu este "combătut guvernul libanez sau poporul libanez", Tsahal îşi amplifica ofensiva împotriva sudului "ţării Cedrilor", fără a da vreun semn de relaxare. În Libanul de sud, armata israeliană urmăreşte să lichideze avanposturile mişcării şiite. Pe acest fundal grav, analiştii privesc cu atenţie turneul-fulger în zonă al Condoleezzei Rice. Luni, ea a făcut o vizită-surpriză la Beirut, avandu-i ca interlocutori pe premierul Fouad Siniora, preşedintele parlamentului, Nabih Berry, un şiit care a vorbit şi în numele Hezbollah, şi pe membrii alianţei "14 Martie". Despre convorbiri, ziarul libanez "L'Orient Le Jour" scria că au fost "constructive", cu Siniora, "creatoare", cu alianţa şi "inutile", cu Berry. Apoi, ieri, la Ierusalim, Condoleezza Rice a discutat cu premierul Olmert, ea pornind de la premisa, evocată şi la Beirut, că "a venit timpul pentru un nou Orient Mijlociu". "Trebuie să facem ceea ce putem pentru a pune bazele unei păci durabile în această regiune", care să aibă în vedere "principii durabile şi nu soluţii temporare". Rice a reluat şi ideea unui armistiţiu, apreciind însă că este "important să existe condiţiile pentru ca el să fie viabil". Componenţa forţei de stabilitate În vreme ce Olmert pare a împărtăşi această viziune, nu la fel stau lucrurile cu preşedintele palestinian Mahmud Abbas . Mai mult, la Ramallah , Rice a mai avut parte de o surpriză neplăcută: o violentă manifestaţie împotriva sa şi a politicii SUA în zonă, care a şi degenerat. Cu toate acestea, se discută aprins asupra iminentului acord al părţilor asupra instituirii Forţei internaţionale de stabilitate în sudul libanez, o forţă despre care, la Tel Aviv, se spunea că ar putea fi a UE (Ehud Olmert) sau a NATO (ministrul apărării, Amir Peretz), în vreme ce, la Beirut, se vorbea că ar putea fi a ONU. Mai mult, ziarul "L'Orient Le Jour" scria că e posibil ca ea să fie condusă de Franţa, care ar trimite un contingent. Germania, Italia, Spania, Turcia, Pakistanul, Indonezia şi Nigeria şi-au anunţat disponibilitatea de a lua parte la constituirea ei. Ea s-ar putea desfăşura în următoarele 90 de zile, va avea la bază capitolul VII din Carta ONU şi va fi compusă din 20.000 de oameni. În paralel cu crearea ei, Hezbollah va fi dezarmată, armata libaneză se va instala în sud, unde se va crea o zonă-tampon de 20 de km în interiorul teritoriului libanez.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea