Social

#salariu #buget #guvern #cheltuieli

Concediile neplatite, masura care ar putea fi ilegala

Guvernul a decis sa actioneze ca o firma privata si sa reduca salariile lunare ale bugetarilor prin masura acordarii unor concedii neplatite. La sfarsitul saptamanii, Executivul a adoptat o rectificare bugetara bazata tocmai pe o astfel de masura, care a starnit nemultumirea sindicatelor.

Salariile lunare ale celor 1,4 milioane de bugetari vor fi reduse cu 15,5% prin acordarea de zile libere sau prin reducerea programului de lucru, a decis Guvernul. Aceste masuri vor fi stabilite de sefii institutiilor publice impreuna cu fiecare angajat, astfel incat la finalul anului fiecare dintre angajati sa fi suferit o astfel de masura. Din calculele guvernantilor a rezultat faptul ca, gratie introducerii zilelor libere, Guvernul poate economisi 0,3% din PIB sau circa 360 milioane euro din bugetul pe 2009.

Potrivit Romania Libera, proiectul de lege elaborat de Guvern pentru reducerea cheltuielilor prevede ca sefii institutiilor publice vor acorda salariatilot din subordine, din oficiu, in perioada septembrie-noiembrie 2009, 10 zile libere fara plata sau, dupa caz, vor dispune reducerea programului de lucru (de la 8 la 6 ore), astfel incat veniturile platite salariatilor sa se diminueze cu 15,5% lunar.

Sindicatele sunt suparate

Aceste norme instituite de Executiv nemultumesc sindicatele, care o considera ilegala. "Este o prostie si o magarie. Nu poti obliga oamenii sa-si ia zile libere nici la stat, nici la privat, pentru ca acest lucru contravine Codului Muncii. Guvernul trebuie sa modifice printr-o lege Codul Muncii ", a declarat pentru Romania Libera, Matei Bratianu, vicepresedintele Blocului National Sindical.

Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, crede ca in afara solutiilor gasite de Guvern pentru reducerea salariilor ar exista si varianta taierii benevole a unor sporuri. "Sindicatele din administratia publica m-au informat ca sunt de acord sa renunte la niste sporuri, ceea ce inseamna diminuarea veniturilor lunare cu 15%, astfel ca nu vor mai fi nevoiti sa isi ia concediu fara plata sau sa-si reduca timpul de lucru", declarat Hossu pentru Romania Libera.

Statul ar putea fi dat in judecata

Desi Guvernul face in continuare apel la sindicate si angajati sa accepte aceste masuri de austeritate pentru a reusi sa se treaca cu bine peste perioada de austeritate datorata crizei, o parte a sindicalistilor spun ca vor da in judecata statul in cazul in care vor fi trimisi acasa fortat. Oarecum in sprijinul lor vine si Avocatul Poporului , care sustine ca impunerea a zece zile de fara plata pentru toti bugetarii ar putea deveni obligatorie din punct de vedere juridic daca este stabilita printr-o lege in Parlament sau printr-o ordonanta a Guvernului.

Romania nu este singura tara care introduce aceste masuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Concediile fortate, taierea sporurilor si a primelor au fost aplicate si in alte tari precum Ungaria, Bulgaria, Croatia, Estonia, Letonia si Lituania.

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea