Social

Comisia de disciplină a FRF i-a pus gand rău lui MM Stoica

Înjurăturile managerului general al Stelei, Mihai Stoica , la adresa jucătorilor rapidişti, în timpul Supercupei Romaniei, dau de gandit oficialilor Federaţiei Romane de Fotbal. Directorul de Relaţii Internaţionale din cadrul FRF, Florin Prunea , a cerut ieri membrilor Comisiei de disciplină să aplice pedeapsa maximă în cazuri similare cu cel în care este implicat managerul general al Stelei. „Cred că la astfel de gesturi ar trebui să avem toleranţă zero şi să aplicăm la sange regulamentele care sunt în vigoare. Conform regulamentelor care sunt, sancţiunile sunt foarte mari”, a spus Prunea . Oficialul s-a referit şi la afirmaţia preşedintelui FRF, Mircea Sandu, care, cand a auzit de gestul lui Mihai Stoica, a declarat: „Măgarul acesta ar trebui arestat!”. „Preşedintele FRF a avut o poziţie foarte fermă. Şi ce să facă Mircea Sandu? Să-l cheme pe Mihai Stoica şi să-l judece el? Nu se poate acest lucru. Sper să se autosesizeze Comisia de disciplină”, a spus Prunea. Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu , a afirmat că a cerut noilor membri ale Comisiilor FRF să aplice penalităţile maxime prevăzute pentru actele de indisciplină. „Ce am văzut la meciul din Supercupă mi-a lăsat un gust amar, pentru că totul pleacă de la conducători. Aceştia ar trebui să respecte şi să impună respect prin tot ceea ce fac atat jucătorilor, cat şi suporterilor”, a spus Lupescu. Juristul FRF, Iustin Ştefan, a declarat că, potrivit regulamentului disciplinar, principala modalitate de judecare a cazurilor de disciplină este ca urmare a autosesizării Comisiei de disciplină. Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, însă, că instituţia pe care o conduce nu se poate autosesiza în cazul conflictului dintre Mihai Stoica şi jucătorii rapidişti. „Liga nu se poate autosesiza în nimic. Partea vătămată trebuie să facă sesizarea şi eventual comisiile de specialitate. Liga trebuie să fie supervizor, să vadă dacă s-a judecat corect sau nu. Altfel, noi centrăm, noi nu dăm cu capul”, a explicat Dragomir.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea