Clovnerii pentru baietii dintre blocuri

Comedii populare la centru si la margine: in Bucuresti, la Teatrul National si la Teatrul Masca , artistii joaca pentru bucuria publicului de toate felurile. Teatrul Masca din inima cartierului Militari (Bulevardul Uverturii 70-72) nu a nimerit intimplator printre blocuri, ci si-a ales un spatiu pentru sediu in dorinta directorului sau de a readuce publicul popular spre miracolul scenei, de a-i educa pentru teatru pe tinerii care nu stiu unde e centrul in Bucuresti. Intra in aceasta dorinta probabil si unele calcule personale de cariera, dar nu vad nimic criminal in asta. Obsesia lui Mihai Malaimare (de-a lungul ultimilor ani pe rind sau simultan, actor, regizor, profesor, deputat) poate fi considerata o solutie personala pentru practicarea unui fel de teatru greu de introdus pe o scena traditionala si respins cu superior orgoliu de firma (firmele) teatrului alternativ. Clovni afemeiati In sala sint prezentate spectacole gindite pentru o receptare directa, nesofisticata, un tip de divertisment odihnitor, fara vulgaritate si grosolanie, e stimulata bucuria de a fi impreuna pe gradene, privind cu placere inspre spatiul de joc unde se agita inteligibil oameni care o fac pe caraghiosii. Ei cinta, se inghiontesc fara rautate, se cearta doar pentru a avea de ce sa se impace. Spectacolul „Cafeneaua“ (scenariul si regia: Mihai Malaimare, scenografia: Sanda Mitache, muzica, placuta, neagresiva: Paul Urmuzescu, coregrafia: Ion Tugearu) vrea si izbuteste aproape pe tot parcursul sa produca placere: placerea de a fi intr-un mediu prietenos, fara staif, fara fasoanele provocatoare de complexe de inferioritate. Conventia teatrala e simpla: pentru cunoscatori ea se refera la personajele commediei dell’arte, inocentii culturali vad pur si simplu niste clovni care beau cafea, se uita dupa femei si, conform unei ierarhii interiorizate, contesta sau cedeaza intiietatea in cursa pentru bucuriile simple ale vietii. Alfabetul meseriei Prezenta scenica, vitalitatea si virtuozitatea animatorului Mihai Malaimare asigura farmecul reprezentatiei. Il insoteste cu daruire pentru arta actorul Cosmin Cretu. Restul trupei se afla in diverse faze ale insusirii alfabetului meseriei, ceea ce incetineste pe alocuri ritmul scenic, transforma ceea ce ar trebui sa fie spectacolul performantei in exercitiul dorintei de a o obtine. Exista insa la „Masca“ o ambitie care merge dincolo de valoarea unui spectacol: programul anunta intilniri cu mari actori ai scenei bucurestene, turnee ale teatrelor din tara, expozitii de fotografii, workshop-uri cu marii clovni ai Europei, „actiuni“ cu elevii, fel si fel de propuneri pentru a atrage oamenii spre ceea ce ar putea deveni un loc al fantomaticei deocamdata societati civile, un loc unde teatrul sa-si recapete calitatea de partener in comunicarea cu valorile lumii. E o misiune la care multe firme „din centru“ au renuntat si numesc propria retragere din spatiul public „criza teatrului“. Un medicament naturist La Teatrul National din Bucuresti , spectacolul realizat de Dan Tudor dupa „Sinziana si Pepelea“ de Vasile Alecsandri reprezinta poate aceeasi nevoie de a recistiga pentru teatru publicul nesofisticat, doritor sa se bucure o data cu actorii, sa creada ca se poate misca la fel de repede si poate cinta la fel de armonios. Exista si un public sofisticat care vrea sa rida, fara sa-i fie rusine apoi. O echipa tinara, supravegheata pe scena de autoritatea lui Mircea Albulescu , sustinuta de maturitatea Magdei Catone si a lui Marius Bodochi isi foloseste libertatea pentru a crea ordinea artei. Orchestra de pe marginea spatiului de joc mentine ritmul cintecelor, dar si al prozei, actualizarea nu se produce cu degetele in ochi, principala performanta a distributiei fiind retinerea in fata tentatiei prostului-gust. In absenta oricarui element de decor, precaritatea vesmintelor scenice strepezeste prin uritenie. Un spectacol simpatic, ca un produs naturist, despre care se stie ca nu face rau, folosit dupa ce medicamentele sofisticate n-au instalat starea de sanatate indelung asteptata.