Social

Cit si cum tine de foame cultura

Burse, rente, joburi diverse si colorate, sponsorizari, bani de la prieteni, familie. Artistii romani incearca sa gaseasca solutii de supravietuire. Ca arta nu-ti umple contul din banca si nu-ti plateste facturile nu mai e nici o noutate. Insa asta inseamna, totodata, ca in spatele operelor care sint discutate pe scena culturala exista nenumarate povesti mai putin cunoscute. Exista literatura scrisa dupa paisprezece ore de munca in cu totul alt domeniu, exista picturi concepute intre cadre de reclame tv sau certuri cu diferite fundatii pentru a-ti plati colegii de proiect. Artistii nu se tem insa de munca, atita vreme cit banii le cumpara spatiul si materialele necesare pentru a crea, intr-un anumit moment. Raspunsurile lor conduc in general la o mare concluzie: cine vrea sa faca arta are sansa sa cunoasca privilegiile joburilor multiple. Poetul DTP-ist si PR-ist „Fiind poet, stiam ca nu am din ce trai. Ori ma faceam Adrian Paunescu, ori imi vedeam de treaba si-mi scriam cele o suta de poezii, cam cit poate sa scrie un poet“ – ne spune Florin Iaru. „Am stiut ca nu se poate trai din poezie, asa ca, in loc sa ma prabusesc prin vreo bodega, am incercat sa fac cite ceva. Am fost pe rind: profesor, gestionar, fotograf, redactor, ziarist, PR-ist, vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor, DTP-ist, grafician, editorialist si moderator.“ Desi multe dintre slujbele pe care Iaru le-a schimbat, cu timpul, par sa nu aiba mare legatura cu poezia, scriitorul marturiseste ca tot ceea ce face sau a facut a pornit tot din poezie: „Tot ce stiu si pot sa fac vine din faptul ca in primul rind sint poet“. Au fost si perioade grele, cind banii erau o problema: „Din 1993 si pina in 2003, am avut trei joburi in acelasi timp, dormeam patru nopti din sapte si faceam tot felul de ciubucuri. A fost dificil, dar nu neplacut“, isi aminteste poetul. Jonglind printre slujbe de tot felul, Florin Iaru a avut de cistigat mai mult decit bani: „Intilnesti foarte multi oameni si asa iti pastrezi viteza ideilor. Dupa o anumita virsta, poetii se lenevesc foarte mult. Stau in carapacea lor si freaca aceleasi idei.“ Renta, idealul scriitorilor Daca Iaru se impaca bine cu supranorma de lucru, Filip Florian si-ar dori sa nu trebuiasca sa munceasca niciodata: „Miza mea numarul unu este sa nu lucrez. Sint obsedat de gindul de a nu lucra.“ Pina una alta, scriitorul reuseste sa se mentina pe linia de plutire: „Am avut niste bani pe care i-am tocat. Acum trag mita de coada si ma mentin pe linia de plutire. Deocamdata rezist, fara sa fiu nevoit sa muncesc. Sint convins ca daca ma angajez, o sa pun scrisul in cui“. Filip Florian a lucrat in presa, de unde s-a retras in momentul in care a primit o mostenire substantiala si a devenit rentier. Anul acesta, el este beneficiarul unei burse alocate de Editura Polirom, bursa care se va termina in iulie. Deocamdata asteapta sa primeasca avansul pentru traducerea cartii sale „Degete mici“ in Germania. La publicistica nu s-ar mai intoarce, decit daca realmente n-ar avea alta solutie de supravietuire. Artistii nu sint handicapati Filip Florian si-ar dori sa existe mai multe pirghii care sa-i ajute pe scriitori sa faca rost de fonduri, fie din burse, fie din sponsorizari, fie din lecturi publice: „La noi, lecturile publice lipsesc cu desavirsire si nu exista fundatii care sa puna in contact, ca in alte tari, mediul de afaceri si scriitorii. Cred ca sint foarte multi bani care s-ar putea obtine“. Florian vrea sa corecteze perceptia generala asupra scriitorilor: „Scriitorii nu trebuie tratati ca handicapati care au nevoie de ajutor“. Nu-i vede cu ochi buni nici pe cei care asteapta sa primeasca totul de la Uniunea Scriitorilor. In schimb, amendeaza modul in care se distribuie fondurile ICR si MCC, care de cele mai multe ori, crede Florian, nu ajung la creatori, ci la „specialisti care se pricep sa-i mulga pentru simpozioane si taiat frunza la ciini“. Prieteni da, slujba nu Daca Filip Florian s-a bazat pe o renta, T.O. Bobe se bazeaza pe prieteni. Nu lucreaza, iar posibilitatea de a trai din scris i se pare cel mult o gluma buna: „Din publicarea unei carti cistigi bani cit sa-ti ajunga o luna, doua“ . Bursele au fost citeva surse de venit indirecte. Scriitorul a beneficiat de doua burse de creatie in Germania, in 2000 si 2003: „Am trait din ce-am pus deoparte“, povesteste T.O. Bobe. Nu lucreaza pentru ca a vrut sa scrie si pentru ca n-a reusit sa-si gaseasca o slujba, atunci cind a cautat-o. Cind avea slujba, n-avea timp sa scrie. Acum are timp, dar pentru ca are prea mult, scrie putin! Are totusi proiecte, unele direct legate de literatura, altele colaterale. Nu vrea sa povesteasca mai mult despre ele, dar nici nu se plinge. Si aceste proiecte sint legate tot de prieteni. Inevitabilele trucuri Pentru a impaca si slujba si scrisul, Radu Pavel Gheo le-a legat una de alta cit de mult a putut. E redactor la Editura Polirom, traduce pentru aceeasi editura, a semnat un contract care-l obliga sa scrie saptaminal la „Suplimentul de cultura“ si primeste, trimestrial, bani din vinzarea cartilor. Insa, in conditiile in care unui scriitor ii revin intre 8 si 10% din vinzarile de carte, ar trebui sa i se cumpere in jur de 50.000 de volume, ca sa poata trai din scris. Ce i-ar putea salva pe scriitori de stresul banilor ar fi ori o bursa, ori o mostenire imensa, crede Gheo. O varianta care le-ar aduce venituri suplimentare ar fi conceperea de scenarii de film. Dar nu toti romancierii pot sa produca scenarii onorabile si, dintre cei care ar fi in stare, nu toti au contactele necesare. Compozitori secretari Compozitorul Dan Dediu marturiseste ca din compozitii nu se poate trai nici la noi, nici in alta parte, decit daca e vorba despre muzica pentru divertisment. Sint foarte putini cei care traiesc doar din comenzi sau din drepturi de autor. Majoritatea sint nevoiti sa se orienteze si catre altceva, asta daca nu renunta sa mai profeseze. De cele mai multe ori, compozitorii isi rotunjesc veniturile din muzica pentru reclame si film sau din editing muzical. Multi ajung sa lucreze in biblioteci, studiouri de radio, muzee, invatamint preuniversitar. Dediu si-a amintit cazuri de compozitori care au ajuns chiar sa faca munca de secretariat. Sint si muzicieni care s-au lasat de meserie si s-au apucat de afaceri care nu se invirt neaparat in jurul muzicii. Dan Dediu este unul dintre muzicienii care se declara norocosi: „Am avut noroc ca cel putin fac ce imi place. Predau compozitie la Conservator. Imi fac meseria si-i invat si pe altii“. In afara de munca de profesorat, compozitorul organizeaza festivaluri si face muzica. Fericiti cei care nu renunta Dan Dediu regreta faptul ca foarte multi tineri se pierd pe drum, fie din vina sistemului educational, fie din cauza ca prestigiul muzicianului a scazut, fie din ratiuni pecuniare. Cu toate astea, daca ramin doi sau trei compozitori dintr-o generatie, lucrurile nu stau prost deloc: „Daca sint exceptionali, razbat pina la urma. Se gaseste cineva care sa-i ajute, fie statul, fie alte institutii“, e convins Dediu. Saxofonistul Mihai Iordache e un caz fericit de muzician care cistiga exclusiv din muzica: „Nu fac reclame, cint doar ce vreau si traiesc decent“. Isi aminteste totusi de o perioada in care avea o slujba care nu se lega nicicum de muzica si care nu i-a adus satisfactii. Acum insa face doar muzica si nimic altceva si nu pare sa aiba regrete. Bani si creativitate egal publicitate Fotograful Alexandru Paul cistiga bani exclusiv din fotografie comerciala. A incercat sa vinda citeva lucrari in diverse galerii, dar fara succes: „Nu se pot vinde la un pret care sa imi convina mie“, a marturisit fotograful. Paul nu crede ca in Romania un fotograf poate trai exclusiv din fotografie de arta. Din fericire, sint suficiente evenimente la care fotografii sint solicitati, inclusiv nunti si botezuri, asa ca variante se gasesc. Depinde doar de disponibilitatea fiecaruia fata de astfel de solutii. Alte variante ar fi revistele, glossy sau nu, si agentiile de publicitate. Alexandru Paul lucreaza in ultima vreme pentru doua reviste, „One“ si „Tabu“, si colaboreaza cu citeva agentii de publicitate, pentru care face fotografie publicitara. Fuga dupa finantari Lucrurile nu stau prea diferit nici in zona teatrului, mai ales cind esti un tinar regizor: ai nevoie de bani ca sa faci arta si apoi de altii ca sa-i supravietuiesti. Teodora Herghelegiu spune ca ai de ales intre doua posibilitati: „Fie dai mina cu sistemul si te duci si faci un proiect, doua, trei, cite apuci – in teatre de stat, si de acolo te alegi cu onorarii decente, fie ramii in zona independenta“. Si, daca tot veni vorba de zona independenta, Teo vede tot doua cai: „Faci rost de sponsorizari (mai subtire cu sperantele in sensul asta!) sau te bazezi pe familie, prieteni, vecini etc“. Tinara regizoare vorbeste despre anumite institutii care, cel putin teoretic, ar trebui sa sprijine financiar actele de cultura ale artistilor independenti, dar semnaleaza ca „functionarii publici constituie niste frine temerare in calea fluidizarii relatiei artist – ordonator de credite. Dezinteresul este cauza number one“. Arta tot din joburi se face In ograda artei contemporane lucrurile sint destul de clare. Vrei sa traiesti din ce vinzi, trebuie sa te inarmezi cu ceva rabdare, multa tenacitate si citeva joburi alternative. Advertisingul si evenimentele organizate de corporatii dau tonul. Galeristul Dan Popescu, de la H’art, ii are in portofoliu pe consacratii Dumitru Gorzo, Suzana Dan, Roman Tolici si Mircea Suciu. Dan ne-a povestit ca, pina acum citiva ani, „poate doar Gorzo si Suzana Dan traiau doar din arta. Gorzo vindea, iar Suzi pe deasupra mai lucra si la Muzeul National de Arta Contemporana“. Banii din salarii si proiecte suplimentare nu reprezinta o noutate pentru nimeni. Suzana Dan ne-a spus ca i se pare ceva firesc deja: „Aproape toti facem la fel, cred ca e normal sa ai si alte surse de venit, cind esti artist, nu poti depinde doar de vinzari“. Din experienta, Dan Popescu ne spune ca artistii plastici au un job pentru a-si cistiga libertatea de a lucra apoi la propriile proiecte: „La inceput, orice artist e nevoit sa faca diferite joburi pentru a se mentine pe linia de plutire si, mai ales, pentru a avea bani ca sa-si cumpere materialele de lucru. Gorzo, acum trei sau patru ani, picta interioare de restaurante, insa compromisul e necesar ca sa poti ajunge sa te dedici artei la un moment dat“. Advertising si happening-uri Acestea sint doua domenii in care au lucrat artistii Roman Tolici si Mircea Suciu, care azi au ajuns sa poata obtine destui bani din arta. Dan Popescu ne-a explicat ca Tolici a lucrat pina recent intr-o agentie de publicitate, unde facea storyboard-uri: „Seful lui zice ca era cel mai bun desenator, a incercat chiar sa-l momeasca cu un full-time, dar nu i-a mers“. Pentru Tolici, drumul pina la a putea trai din arta a luat ceva vreme, dupa cum isi aminteste galeristul sau: „Ani intregi s-a trezit de la sapte dimineata, ca sa poata picta pina la prinz, cind pleca la serviciu. Acum a ajuns sa se intretina preponderent din arta“. Mircea Suciu, un alt artist din portofoliul galeriei H’art, a facut diverse proiecte pentru corporatii, dupa cum ne spune Dan Popescu: „Suciu e dibaci in afaceri – a facut instalatii tridimensionale pentru diferite evenimente corporate , insa si el poate trai acum doar din vinzarile de arta“. Se cistiga bine ca VJ Daniel Gontz, de la „Casa Gontz“, recunoaste ca nu a ajuns inca la stadiul in care sa poata trai doar din arta: „Obtin destul din evenimente corporate, mai ales proiecte de VJ-ing personalizat pentru firme, iar asta se plateste destul de bine“. Aceste happening-uri ii aduc lui Gontz si banii pentru activitatea artistica: „Cu cit firma e mai mare, cu atit taxez mai mult, iar cu banii obtinuti imi finantez proiectele. De multe ori, mi se intimpla sa iau un proiect din zona de arta (un material video de la piesa din galerie, usor modificat ca sa se preteze zonei comerciale) si il folosesc in proiectii“. Artistul declara ca, pe bani sau nu, n-a acceptat niciodata sa produca lucrari comerciale. A lucrat si el in publicitate, in trecut, a facut chiar si reclama de televiziune, dar ne-a marturisit ca acum incearca sa stea departe de acest domeniu: „In zona advertisingului e nevoie de mult timp si de mult efort, asa ca prefer partea de evenimente, care e cam in aceeasi marja de profit si care imi si lasa timp pentru proiectele mele“. Nu sint sanse sa scrii „Razboi si pace“ „Dupa opt ore de slujba la care se mai adauga inca trei, patru, inghitite de publicistica sau de munci colaterale, daca mai ai timp si de scris, Doamne-ajuta!“, recunoaste Gheo, care totusi crede ca, in momentul in care esti obsedat de o idee, gasesti intotdeauna timp pentru scris. Ultimul proiect consistent, pentru care a trebuit sa-si ia doua saptamini de concediu ca sa-l puna pe hirtie, a fost o piesa de teatru, pe care i-a solicitat-o un regizor din Timisoara. Piesa a fost scrisa la cerere, asa ca, o data ce a apucat sa promita c-o scrie, n-a mai avut incotro si a trebuit sa-si gaseasca timp. Ca sa duca ceva la bun sfirsit, practica scrisul fragmentar, care, inainte de a se aduna in volum, apare in reviste. Pentru un proiect asezat, e nevoie insa de mult mai mult timp: „Nu cred ca am sanse sa ma apuc sa scriu un «Razboi si pace»“, admite Gheo.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea