Social

#cfr #catering #criza

CFR iti organizeaza petrecerea! Lautari, optional

Pentru a concedia cat mai putini angajati, societatea de stat CFR Gevaro si-a diversificat activitatea. Feroviarii asigura mancare, bautura si chiar muzica pentru nunti, botezuri si parastase.

CFR Gevaro, filiala CFR Calatori care se ocupa cu exploatarea vagoanelor cuseta, de dormit, restaurant si bar, a intrat de cateva luni pe piata de catering si de organizare a evenimentelor.

"La cerere, ne deplasam la locul indicat de client cu tot ce trebuie: mancare, bautura, vesela, tacamuri, fete de masa . In cazul in care ni se cere, putem asigura si o formatie muzicala", a declarat pentru Gandul directorul general al CFR Gevaro, Bogdan Nastasescu.

Prima nunta si primul botez se lasa asteptate, insa serviciile de catering au fost solicitate de mai multe delegatii din domeniul feroviar . CFR Gevaro a organizat si parastasul pentru un fost angajat.

Serviciile de livrare de mancare sunt accesibile si bucurestenilor care isi iau pranzul la birou. Feroviarii vand o ciorba de porc cu legume cu 5,5 lei, una de burta cu 7 lei, o iahnie de fasole (300 g) cu 3,5 lei, iar un cotlet de porc la tava cu sos tomat costa 7 lei.

"Prin diversificarea obiectului de activitate incerc sa salvez cat mai multe locuri de munca", a mai spus directorul. In prezent, pentru gatit si livrare lucreaza 10 angajati, dar numarul lor ar putea spori in functie de numarul comenzilor.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea