Social

Cetateni americani cu identitate protejata au depus marturii impotriva lui Dinu Patriciu

Dosarul "Rompetrol" - al carui prim termen de judecata a fost ieri - a constituit o premiera in privinta metodelor de investigatie abordate de procurori. Ziarul Gandul prezinta azi, in exclusivitate, una dintre piesele-forte care au dus la inculparea omului de afaceri Dinu Patriciu , respectiv audierea unor martori cu protejarea identitatii reale. Nu este vorba de orice fel de martori, ci de persoane din imediata apropiere a conducerii Rompetrol, respectiv a lui Dinu Patriciu, Stephenson Philip si Works John Hamilton. Potrivit anchetatorilor, unul dintre acesti martori "a solicitat ca identitatea sa ii fie protejata, iar audierea sa se desfasoare in termeni de confidentialitate , avand in vedere influenta pe care inculpatii o au in Romania si Statele Unite, precum si posibilitatea reala a acestora de a exercita presiuni asupra sa, anexand in acest sens si un inscris din care rezulta incercarea influentarii sale". Desi in timpul anchetei, oficiali ai Rompetrol au incercat sa induca ideea ca oficialitatile americane sunt interesate in mod deosebit de acest dosar pe care l-ar considera unul in care nu se respecta anumite drepturi procesuale, realitatea pare a fi cu totul alta. Astfel, in luna iunie a.c., anchetatorii au solicitat autoritatilor judiciare americane - in conformitate cu Tratatul de asistenta in materie penala incheiat intre Romania si Statele Unite in anul 1999 - permisiunea si acordarea asistentei in vederea audierii martorului pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, dar in interiorul Ambasadei Romaniei din Washington. Departamentul de Justitie al Statelor Unite a avizat favorabil cererea formulata de catre autoritatile romane, considerand ca nu se impune prezenta unui oficial al Departamentului de Justitie, avand in vedere acceptul martorului protejat de a da declaratie in fata procurorului in Ambasada Romaniei din Washington. Practic, in baza depozitiei acestui martor - care a intarit probele deja existente la dosar - a fost posibila dovedirea de catre anchetatori a manoperelor intreprinse in vederea incasarii de catre Rompetrol a creantei libiene ce ar fi trebuit sa revina statului roman. Chiar daca identitatea martorului va ramane secreta, din declaratia acestuia rezulta cu claritate ca este vorba de o persoana de incredere din staff-ul Rompetrol, intrucat acesta a relatat discutii relevante purtate intre membrii conducerii companiei si, in plus, a prezentat anchetatorilor detalii referitoare la o corespondenta electronica purtata cu persoanele implicate in afacerea din Libia. In plus, acelasi martor a mai aratat ca decizia insusirii creantei a apartinut exclusiv lui Dinu Patriciu, care a prezentat Consiliului de Administratie un dosar incomplet, bazat pe o opinie singulara a unui cabinet de avocatura . Cel de-al doilea martor caruia i s-a protejat identitatea - la solicitarea expresa a acestuia - este un expert in domeniul petrolier consultat de inculpatul Patriciu Dan Costache in legatura cu posibilitatea obtinerii unui imprumut de la banca germana West LB. Si declaratiile celui de-al doilea martor au fost folosite in principal tot in dovedirea fraudarii statului roman prin incasarea ilegala de catre Rompetrol a creantei din Libia. Intre alte aspecte, martorul a aratat ca, spre sfarsitul anului 2000, SC Rompetrol SA se confrunta cu problema gravei lipse de lichiditati, avand probleme in a-si finanta activitatea, urmare a numarului incredibil de mare de plati restante, inclusiv salariile angajatilor. Din discutiile avute de martor cu Dinu Patriciu ar fi rezultat clar ca incasarea bonusurilor de productie de la compania Repsol era absolut necesara pentru supravietuirea companiei. Acelasi martor a mai declarat ca nu cunoaste ce entitate din cadrul grupului de firme Rompetrol a incasat banii de la Repsol in anul 2001, afirmand cu certitudine cunoasterea faptului ca nici o plata relevanta din societatile din cadrul grupului de firme Rompetrol nu era facuta fara acordul lui Dinu Patriciu. In plus, el a mai aratat ca exista practica curenta de se muta banii dintr-o societate in alta sau dintr-un cont in altul, fiind exemplificata in acest sens plata sumei de 5 milioane de USD pentru concesiunea din Ecuador din contul SC Rompetrol Rafinare SA Constanta - Petromidia - in luna aprilie 2001 in contul SC Rompetrol SA, la cererea presedintelui Rompetrol, Dinu Patriciu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea