Social

Ceauşescu – un proxenet cu final fericit

În opera “Karmen cu final fericit ”, adaptare realizată de cunoscutul compozitor şi interpret Goran Bregovic după opera “Carmen” de Bizet, unul dintre personaje poartă numele Ceauşescu. Bregovic, aflat vineri la Bucureşti, cu ocazia spectacolelor pe care urmează să le susţină la sfarşitul acestei săptămani, a precizat că personajul respectiv este un proxenet, dar că, la fel ca în cazul altor caractere din creaţia sa, este vorba despre un arhetip. “Am constatat că se întamplă adesea ca unii criminali să îşi însuşească porecle precum Stasi ori Ceauşescu. Ceauşescu din opera mea este un proxenet, dar chiar şi pentru el am prevăzut un final fericit”, a precizat artistul. “Karmen cu final fericit” este o operă alcătuită din două părţi, fără pauză. Prima dintre ele narează o tragică poveste de iubire , în timp ce a doua prezintă istoria aceloraşi personaje, încheind însă istoria cu un deznodămant fericit. Artistul a explicat că a vrut ca singura operă despre rromi să se încheie optimist, aşa cum şi-ar dori reprezentanţii acestei etnii. Eroii poveştii sunt Kleopatra, clarvăzătoarea, şi Bakia, măturătorul de stradă. Goran Bregovic va susţine, alături de Wedding & Funeral Orchestra, vineri şi sambătă, la Palatul Copiilor , opera “Karmen cu final fericit”, iar în data de 15 octombrie, la Sala Palatului - un concert extraordinar cu cele mai cunoscute piese din repertoriul său, inclusiv cele care au constituit coloana sonoră a filmelor celebrului regizor Emir Kusturica .

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea