Social

Cazul Teo Peter: avocatii insinueaza alta cauza a mortii

Cea de-a doua zi a procesului puscasului marin american care l-a omorit in urma cu doi ani pe Teo Peter i-a adus in fata Curtii Martiale pe cei trei martori ai acuzarii. Avocatii incearca sa puna decesul pe seama unui soc emotional.

Procurorii i-au adus pe cei trei martori, printre care se numara Alexandra Trimbitasu, medicul legist care a autopsiat corpul lui Teo Peter, precum si cei doi sefi directi ai lui Van Goethem. Acestia din urma au relatat ca puscasul marin se afla sub influenta alcoolului dupa accident. In privinta alcoolemiei militarului american, Institutul de Patologie al Armatei SUA a precizat ca acesta nu avea alcool sau droguri in singe, in ciuda faptului ca la fata locului, dupa accident, etilotestul a indicat alcoolemie de 0,09 la mie.

Problema Ilse

Sergentul american se intorcea de la o petrecere de Craciun si se pare ca a trecut cu amanta sa, Ilse, fiica unui oficial al Ambasadei, mai intii pe acasa, unde s-a schimbat de tinuta pe care o purtase la receptie, apoi a dus-o pe aceasta la domiciliu. Acest fapt vine sa intareasca si acuzatia de adulter, despre care insa nu s-a vorbit in aceasta a doua zi a procesului, fiind tratata ca un subiect colateral. Si de aceasta data, cea mai afectata de acest moment a fost sotia puscasului marin. Van Goethem este acuzat si de fals in declaratii oficiale, el indemnind-o pe amanta sa sa prezinte o versiune diferita a povestii si sa stearga toate e-mailurile pe care le-a primit de la el.

Poate a murit din alta cauza

Avocatii apararii au insistat foarte mult asupra faptului ca circulatia rutiera in Bucuresti este foarte haotica, iar acuzatul nu s-a pregatit practic pentru a conduce o masina in Romania. Aceiasi avocati au apreciat si faptul ca intersecttia unde s-a produs accidentul are o semnalizare improprie. A venit rindul Alexandrei Trimbitasu, care adus raportul autopsiei si certificatul de deces. Conform primului document, fostul basist al trupei Compact ar fi supravietuit accidentului maximum cinci secunde. Apararea a incercat sa insinueze o alta posibila cauza a mortii si a intrebat daca nu cumva Teo Peter ar fi suferit de vreo boala de inima , decedind mai degraba in urma unui soc emotional. Insa politraumatismele constatate la autopsie au constituit dovezi suplimentare in sprijinul celor afirmate de medicul roman.


Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea