Social

Cazul Teo Peter: adulterul

Procesul militarului american, care l-a omorit intr-un accident de masina pe Teo Peter, se indreapta mai mult catre acuzatia de adulter decit spre cea de omor din neglijenta.

Christopher van Goethem a ajuns pentru a treia zi in fata judecatorului Curtii Martiale. Audierile au inceput cu declaratia Ilsei Wentworth, amanta puscasului marin. Tinara a lucrat ca adjunct al sefului de personal al Ambasadei SUA la Bucuresti. A fost demisa la doua zile dupa accident, imediat ce s-a aflat de relatia ei cu militarul american. Ilse a fost prietena foarte buna cu Kathy van Goethem, sotia acuzatului.

Sex in ambasada

Partea cea mai picanta a procesului s-a desfasurat in momentul in care Ilse a povestit despre relatia ei cu acuzatul. Imbracata toata in negru, ea a mentionat ca aceasta a fost cea mai mare greseala a vietii. L-a cunoscut pe Christopher in iunie 2004, la un an dupa ce acesta, Kathy si cei doi copii ai lor s-au mutat la Bucuresti. In septembrie, cei doi au inceput sa iasa impreuna, iar doua luni mai tirziu s-au sarutat pentru prima data. Tinara a relatat in fata Curtii ca primul contact sexual cu Van Goethem l-a avut chiar in biroul acestuia de la ambasada. Aceasta experienta s-a repetat si intr-un saloon din Bucuresti, dar si la el acasa, dupa ce sotia militarului s-a intors in Statele Unite. Tinara a declarat ca dupa accident, Van Goethem i-a cerut sa le spuna anchetatorilor ca au fost la o pizza, desi ei fusesera acasa la acuzat, unde au intretinut raporturi sexuale. Prima data am mintit pentru ca sergentul Van Goethem mi-a cerut-o. Apoi pentru ca era vorba doar de un accident de masina , a spus tinara. Tatal Ilsei, functionar al Ambasadei Americii la Bucuresti, s-a aratat foarte afectat de marturia fiicei, dar Kathy van Goethem parea sa se fi obisnuit cu ideea. In Justitia militara americana, spre deosebire de cea civila, adulterul este considerat o infractiune deosebit de grava.

Expertul vede verde peste tot

Acuzarea l-a adus la bara pe martorul Stefan Berciu, angajat al Ambasadei Americii pe probleme de securitate . Acesta a fost chestionat in legatura cu traficul din Bucuresti si cu imaginile foto de la locul accidentului. La final, a mai fost adus si Rick Dawset, un expert american in trafic rutier , prezent la investigatiile pe care le-a facut echipa americana la Bucuresti. Deloc familiarizat cu legislatia rutiera romaneasca, Dawset a declarat, printre altele, ca lumina intermitenta inseamna verde pentru toata lumea, desi intersectia avea pe deasupra si un semn de stop.


Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea