Lipsita de informatii serioase (pentru ca nu e capabila sa le caute), presa noastra s-a inflamat cu o falsa Afacere Dreyfus, in stil romanesc: „erezia“ mitropolitului Nicolae Corneanu, care s-a impartasit din potirul greco-catolicilor. Am crezut initial ca e o stire de o zi.
Constat acum ca fapta suscita fabulatii pe cat de durabile, pe atat de stupide. Se vorbeste de schisma care ameninta unitatea BOR. Patriarhul Daniel e acuzat ca nu a provocat, la ultima reuniune a Sinodului, caterisirea sau macar pensionarea „inculpatului“. Sunt citate alte biserici ortodoxe care, uitand ce inseamna autocefalia (adica jurisdictia canonica in granitele unui stat suveran), s-au grabit sa „ceara explicatii“...
O data mai mult, zgomotul mediatic acopera un conflict netratat la timp. Acela dintre zona presupus „fundamentalista“ a BOR si cea asa-zicand „ecumenista“. Pentru ca asta ascunde de fapt „cazul“ IPS Corneanu: febra mocnita din interiorul unui corp eclezial incapabil sa gaseasca justul echilibru dintre datele Traditiei si realitatile secolului XXI.
Am scris numeroase pagini de analiza pe acest subiect. Am pledat mereu pentru deschiderea moderata, pentru renovarea limbajului pastoral si pentru depasirea nefericitului sindrom al „cetatii asediate“. Astazi, cand ne miram (impreuna cu altii) ca facem parte din UE si NATO, e penibil sa tot amanam dezbaterea asupra anacronismelor care tradeaza proasta intalnire dintre dreapta credinta mostenita si postmodernitatea specifica globalizarii. Nu IPS Corneanu e de discutat aici, cu tot cu pacatele sale trecute, partial marturisite. Avem o problema comunitara, pe care numai Sinodul BOR o poate gestiona, mai ales sub obladuirea PF Daniel, figura de prim-plan meschin atacata pe motiv ca, vezi Doamne, pregateste... oarece schimbari.
Asa cum educatia si cercetarea scartaie pentru ca reforma institutionala a primit zeci de forme si nici un fond, asa cum „uninominalul“ ramane steril daca alte figuri nu ocupa gradual scena politica, nici legatura dintre actuala societate romaneasca si BOR nu se va aprofunda fara o strategie de relansare publica a catorva teme majore: locul Ortodoxiei in Uniunea Europeana, relatia religie-laicitate, raportul dintre libertatile democratice si doctrina evanghelica sau acomodarea Bisericii majoritare cu exigenta pluralismului reprezinta numai cateva exemple in acest sens (alese dintr-o lista mai lunga).
Revenind la „cazul“ Corneanu, ma intreb intr-o nota inevitabil retorica: mai poate astazi o Biserica ortodoxa dintr-un stat membru UE sa diabolizeze ca „eretica“ o alta Biserica crestina care, pe langa prigoana suferita sub comunism, e alcatuita din cetateni romani cu aceleasi drepturi?
E rezonabil sa distrugem fragila armonie interconfesionala de care ne bucuram in sfarsit,
neglijand faptul ca validarea reciproca a Sfintelor Taine ramane baza intercomuniunii dintre ortodocsi si catolici, fie acestia de rit oriental sau latin? Avem printre noi prea multe capete incinse degeaba. Si care uita ca tot ce dezbina miroase a sulf.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro
