Social

Cataclismele lovesc tot mai des planeta

In ultimele doua decenii, numarul calamitatilor naturale s-au marit de patru ori, provocand sute de milioane de victime anual. Bilantul dezastrelor naturale arata ca acest gen de evenimente s-a multiplicat de mai bine de patru ori in ultimele doua decenii, spune un studiu realizat de organizatia Oxfam, din Marea Britanie. Acesta blameaza mai ales incalzirea globala. La conceperea lui au contribuit Crucea Rosie Internationala, Natiunile Unite si cercetatori de la Universitatea Louvain, din Belgia. Cresterea accelerata a cantitatii de gaze cu efect de sera in atmosfera este cauza principala care sta la baza producerii dezastrelor naturale. „Oamenii cei mai saraci de pe planeta vor fi si cei care vor suferi cel mai mult din cauza dezastrelor produse ca urmare a schimbarilor climatice", sunt de parere reprezentantii organizatiei Oxfam. Lumea se confrunta cu aproximativ 120 de dezastre naturale anual la inceputul anilor 1980, pe cand acum ea trebuie sa faca fata la mai mult de 500 de astfel de evenimente anual. „In acest an, sudul Asiei a fost inundat, iar in Africa si in Mexic, mai mult de 250 de milioane de persoane au fost afectate din cauza secetei care a uscat totul. Este nevoie sa actionam impreuna in sensul prevenirii dezastrelor naturale, pentru ca progresele pe care omenirea le-a inregistrat in ultimii ani sa nu se intoarca impotriva nostra", a precizat Barbara Stocking, directorul organizatiei Oxfam. Coordonatoarea asociatiei a adaugat ca oamenii se confrunta de la an la an cu temperaturi extreme si cu o vreme din ce in ce mai impredictibila. Doar impreuna putem salva planeta Numarul persoanelor afectate de dezastrele naturale extreme a crescut cu aproximativ 70 la suta, de la 174 de milioane pe an intre 1985 si 1994, la 254 de milioane de oameni pe an intre 1995 si 2004, dupa cum se arata in raportul organizatiei din Marea Britanie. De asemenea, inundatiile si furtunile au crescut de la 60, in 1980 la 240, anul trecut. In acelasi timp, a scazut numarul cutremurelor de pamant sau al eruptiilor vulcanice. De aceea, reprezentantii Oxfam indeamna guvernele tarilor occidentale sa se puna de acord asupra unui nou tratat in ceea ce priveste schimbarile climatice. „Iar aceasta ar trebui sa se intample cand mai curand posibil, adica la meetingul international care va avea loc intre 3 si 14 decembrie in insula indoneziana Bali", au precizat acestia. „Tarile dezvoltate din vest impreuna cu Statele Unite ale Americii trebuie sa actioneze repede, corect, mult mai flexibil si sa reduca riscul de producere a dezastrelor naturale", au mai spus reprezentantii organizatiei. Conventia Cadru a Natiunilor Unite asupra Schimbarilor Climatice de la Bali are ca scop conceperea unui alt tratat cu privire la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera care sa intre in vigoare dupa 2012, cand Tratatul de la Kyoto ia sfarsit. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea