Social

Cat de culti sunt romanii?

Rezultatele barometrului de consum cultural pe anul 2006 demonstreaza ca exista o diferentiere a populatiei dupa "capitalul cultural". 35% dintre romani sunt considerati ignoranti, in timp ce 22% reprezinta populatia culta. Orasenii au un venit mediu, cunosc limbi straine. Centrul de Studii si Cercetari in Domeniul Culturii a facut publice rezultatele Barometrului de consum cultural pe 2006. Rezultatele studiului pe 2006 nu difera fundamental de cele din 2005, lucru care contureaza citeva tendinte generale in consumul cultural din Romania. In primul rind, ramine constant dezechilibrul dintre consumul din mediul rural si cel din mediul urban. Totodata, consumatorul din Bucuresti este mult mai activ decit cel din provincie. Bucurestenii consuma semnificativ mai multe produse culturale decat restul tarii, pe ansamblu, media frecventarii domeniilor culturale aflandu-se in jur de 20% din populatia tarii, iar pentru Bucuresti, aproximativ 60%. Conform studiului, o familie cheltuieste, in medie, 45 de lei lunar pentru cultura. Totusi, 11% dintre respondenti nu cheltuiesc nimic in acest sens. Televizorul, indispensabil In continuare, televizorul ramine in topul preferintelor celor intervievati, lucru sustinut si de faptul ca Romania are cea mai extinsa retea de cablu tv din Europa. Consumul privat de bunuri culturale este in continuare dominat de televizor si radio. Potrivit studiului, foarte multi romani au acces la multe posturi de televiziune, fapt surprins de accesul crescut la cablu TV. Cele mai vizionate sunt stirile (77% dintre repondenti se uita zilnic), filmele (38%), serialele si telenovelele (27%), dezbaterile politice (21%), transmisiunile sau emisiunile sportive (14%), emisiunile de divertisment (12%), talk show -uri (8%), documentarele (7%), emisiunile culturale (6%), desene animate (6%). Calculatorul, element cultural Calculatoarele au capatat o pondere insemnata intre elementele de infrastructura culturala domestica . Potrivit studiului, una din trei persoane are acces la calculator, ceea ce inseamna integrarea utilizarii calculatoarelor in practicile cotidiene. Internetul este folosit pentru lectura ziarelor, verificarea postei electronice, informare, descarcare de filme. Carti, muzica, filme Cele mai apreciate carti sint cele de dragoste, urmate de cele de aventura, de romanele politiste si de nelipsitii clasici romani. Muzica populara, aflata pe locul intii in topul preferintelor, este urmata de muzica usoara romaneasca si de manele. Cit despre filme, conduc detasat comediile, intrigile politiste si povestile romantice. Daca o treime din respondenti prefera teatrul si spectacolele de divertisment, numai unu din cinci alege sa mearga la cinematograf. Despre aceasta tema puteti discuta pe forum

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea