Social

Cariera femeii este blocata de traditie

Femeile din mediul privat au probleme la avansare si la ocuparea functiilor de conducere, in timp ce la stat frustrarile vin din salariile mai mici decit ale barbatilor. Femeile din Romania sint discriminate in ceea ce priveste salariul si promovarea, principala cauza fiind lipsa de informare , conform unor studii prezentate ieri de Blocul National Sindical (BNS). Mariana Kniesner, vicepresedintele BNS, a declarat ca principalele domenii unde femeile au salarii mai mici - invatamint, sanatate, textile, hoteluri si restaurante - sint si cele in care numarul lor este mai mare decit al barbatilor, fapt sustinut si de un studiu al Institutului National de Statistica. Astfel, in invatamint, in ianuarie 2007, salariul mediu net al unei femei era de aproape 1.000 de lei, in sanatate si asistenta sociala , de 630 de lei, iar in comert, de aproape 760 de lei. In schimb, in ramurile „masculinizate“, precum industriile extractiva, energetica sau in constructii, salariile variaza intre 1.300 si peste 1.400 de lei. In plus, au mai spus reprezentantii BNS, femeile reprezinta doar 34% din membrii corpului legislativ si ai celui executiv. "Plasa" discriminarii Madalina Didea, specialist in resurse umane, este de parere insa ca aceste statistici „ne pot arunca in plasa discriminarii“, pentru ca salariile din domenii precum invatamint, sanatate si asistenta sociala sint mai mici pentru ca sint in sistemul public si nu pentru ca sint dominate de femei. „In companiile private nu este atit de evidenta diferenta salariala, asa cum e la stat, insa e foarte clara problema avansarilor si a promovarii femeilor in functii de conducere “, explica Didea. Ea spune ca femeile de succes din Romania se numara pe degete si ca aceste diferentieri sint cauzate de mentalitate si de societatea traditionala romaneasca, ce pozitioneza femeia ca suport si mai putin ca virf de lance. Didea considera ca pentru a putea schimba perceptia asupra rolului femeii in societate este nevoie de o educatie diferita atit de la parinti, cit si in sistemul de invatamint.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea