Social

Capul lui Basescu intra la tirguiala

Procedura de suspendare a presedintelui a intrat in faza negocierilor dintre partide. Cheia reusitei e la PNL, care asteapta sa vada documentul incriminator compus de PSD. PSD va discuta astazi, in sedinta conducerii partidului, o prima forma a documentului prin carese va cere in Parlament suspendarea lui Basescu. Potrivit senatorului Serban Nicolae , unul dintre autori, el va contine “o colectie” de declarat ii publice ale presedintelui, considerate de PSD a fi anticonstitutionale. Saptamina va fi una a negocierilor pentru votul din Parlament. PC si PNL asteapta documentul, dar liberalii au o mare problema. Daca decid sa sprijine demersul PSD, risca ruperea Aliantei si iesirea PD de la guvernare. PSD va discuta astazi, in sedinta conducerii partidului, o prima forma a documentului prin care se va cere in Parlament suspendarea lui Basescu. Documentul nu este finalizat, insa, potrivit declaratiilor senatorului Serban Nicolae, unul dintre autori, el va contine „o colectie“ de declaratii publice ale presedintelui Traian Basescu, considerate de PSD ca fiind anticonstitutionale. Principala teza a documentului elaborat de PSD este aceea ca „presedintele Basescu reprezinta o amenintare la adresa ordinii constitutionale“ si ca, „prin comportamentul sau, pune in pericol autoritatea institutiilor constitutionale“. Potrivit declaratiilor purtatorului de cuvint al PSD, Cristian Diaconescu, documentul va fi depus miercuri la Birourile Permanente ale Parlamentului. Liberalii si-au luat timp de gindire Prin vocea lui Varujan Vosganian, purtatorul lor de cuvint, liberalii au marit ieri suspansul cu privire la soarta demersului opozitiei. Ei au declarat ca nu s-ar situa de aceeasi parte cu social democratii, dar ar vrea totusi sa vada documentul acestora inainte de a se hotari. „Din punct de vedere politic, nu ne putem situa de partea PSD pe acest demers. Trebuie insa sa vedem documentul PSD, sa ne arate daca este argumentat“, a declarat Vosganian. „Miine si poimiine vom avea intilniri ca sa clarificam pozitia noastra“, a intarit el. Totusi, Vosganian i-a atras atentia presedintelui Traian Basescu ca simpla intentie a partidelor de a-l suspenda contine niste avertismente pentru el. PD riposteaza Simbata, intr-o emisiune la Realitatea TV, liderul PD, Emil Boc, spunea ca daca PNL sustine in orice forma suspendarea presedintelui, „Alianta nu se mai justifica“. „Orice actiune a PNL-ului de sustinere a suspendarii presedintelui ar rupe definitiv alianta dintre PNL si PD. In acel moment, Alianta chiar nu se mai justifica si nu mai are nici un rost si chiar raminerea la guvernare este foarte problematica“, sustinea Boc. La rindul sau, vicepresedintele PD Cezar Preda ii acuza ieri pe liberali ca prin acest santaj vor sa-si negocieze o pozitie cit mai buna pe eventualele liste comune ale Aliantei pentru Parlamentul European. „Ceea ce face PNL este un santaj direct asupra Partidului Democrat, de fapt isi negociaza prin acest santaj - asupra demersului de suspendare a presedintelui Romaniei - locuri nemeritate pe listele europarlamentare“, a atacat Preda. Testul Aliantei, in opinia analistilor Analistii contactati de „Cotidianul“ cred ca PNL se afla intr-o situatie delicata, riscind, daca liberalii vor vota pentru suspendarea presedintelui, oprobriul public. Alina Mungiu-Pippidi , presedinte SAR: „Nu cred ca PNL va vota alaturi de PSD, pentru ca liberalii trebuie sa calculeze daca vor cistiga sau vor pierde electorat. Daca vor decide insa sa isi ia soarta in miini, acesta va fi sfirsitul Aliantei.“ Dan Pavel, analist politic: „PNL traieste o dilema politica si morala. Basescu e omul care le-a facut cel mai mult rau, dar el este si cel care l-a pus pe Tariceanu in functie si i-a adus pe liberali la putere. Chiar daca partidul va lua o decizie, votul secret ar putea fi folosit de mai multi liberali pentru a vota impotriva presedintelui.“ Invataturile lui Ron catre pesedisti PD este singurul adversar politic al PSD. Iata prima invatatura a strategului Ron Weber catre directorii de campanie electorala ai PSD Bucuresti. „Principalul nostru obiectiv este sa batem PD in alegerile din 13 mai.“ Ron Weber, strategul electoral angajat de PSD, a repetat aceasta fraza pina a obosit auditoriul. E vorba despre 550 de pesedisti, directori de campanie electorala ai filialei PSD Bucuresti, care s-au adunat vineri si simbata, pe cheltuiala lui Marian Vanghelie, la hotelul Aro Palace din Brasov. „PNL nu conteaza, partidul lui Gigi Becali nu conteaza, PRM nu conteaza. Singurii adversari ai PSD sint cei de la PD. Cu ei ne batem“, le-a explicat Weber, potrivit unor surse din PSD. Conform analizelor PSD, democratii lui Emil Boc vor merge singuri pe liste in alegerile pentru Parlamentul European si scopul lor este sa iasa primii. Strategul a folosit si comparatii hazlii. „PD si PSD sint ca Lolek si Bolek. Lolek face mereu misto de Bolek, pentru ca Lolek e acum la putere. Doar ca Bolek nu trebuie sa se enerveze, ci sa zimbeasca mereu si sa dea senzatia ca nu-l deranjeaza“, ar fi spus Ron Weber, spre amuzamentul salii. Pesedistii au fost invatati si cum sa se comporte cu ziaristii. „Nu mai raspundeti la intrebarile lor. Nu presa trebuie sa dicteze agenda publica, ci voi trebuie s-o dati“, le-ar fi spus acelasi Ron Weber, citat de surse pesediste. Prezent la Brasov, liderul PSD, Mircea Geoana, a luat si el cuvintul si, potrivit acelorasi surse, ar fi spus si un banc la care n-a prea ris nimeni: „Stiti de ce si-a taiat Basescu suvita? Ca sa nu poata fi suspendat“. Geoana: „Axa raului Basescu-PD va fi pusa mai clar in evidenta“ Am inteles ca ati stabilit astazi o strategie in legatura cu ce veti face in perioada urmatoare, iar printre ideile acestea ar fi si stabilirea unui adversar mult mai clar, in Partidul Democrat. Strategiile sint strategii ca sa le executi, nu ca sa faci PR din ele. E mai greu de comentat. In mod cert, exista o axa a raului, Traian Basescu-Partidul Democrat, care va trebui pusa mult mai clar in evidenta. Ati anuntat, la inceput, ca veti ataca atit problema tainuitorului, adica a presedintelui Basescu, cit si pe cea a faptuitorului, a domnului Tariceanu, printr-o motiune de cenzura. De la acel anunt incoace nu ati mai vorbit nimic despre o motiune de cenzura. Am spus ca vom sincroniza cele doua cai de atac, impotriva Guvernului si impotriva presedintelui, dar pentru ca procedura de suspendare are un traseu mai complicat si cu repere fixe pentru acest moment, ne-am concentrat pe procedura mai complexa. Asta nu inseamna ca vom sustine un guvern al Aliantei. In Parlament, lucrurile sint mult mai simple din punct de vedere procedural. Le vom sincroniza. Dar motiunea ati stabilit cind o veti depune? Momentul va depinde si de cadenta, si de ritmul suspendarii presedintelui. Am inteles ca ati avea un sondaj intern de ultima ora. Ne puteti da citeva amanunte legate de niste date. Nu, nu avem un sondaj intern, dar am decis sa facem un sondaj cuprinzator, in pregatirea alegerilor europarlamentare, dar nu, nu avem un sondaj. Si cind il veti face? La inceput de februarie probabil vom intra in faza de sondare mai sistematica pentru alegerile europarlamentare, dupa aceea pentru alegerile celelalte, locale, anticipate, daca vor fi. Deci nu avem un sondaj. Aveti un institut anume cu care lucrati? Nu. Probabil ca vom face si o oferta publica pentru a vedea care sint institutele care se vor ocupa. Evident ca folosim si ceea ce avem ca expertiza interna, dar vom face acest lucru. Decizia de a incepe sondaje sistematice si de catre noi a fost luata.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea